Un convertit împărătesc - rascumparare.ro

Un convertit împărătesc

Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, naţiunile şi limbile care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vi se înmulţească! Mi-a plăcut să vă arăt semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.” (Daniel 4:1,2)

Nebucadneţar tocmai fusese înălţat într-o poziţie împărătească prin mâna lui Dumnezeu. Împăraţi şi împărăţii căzuseră înaintea lui şi el era acum cel mai mare între naţiuni. A fost scopul iniţial al lui Dumnezeu de a guverna şi binecuvânta naţiunile pământului prin poporul Israel şi casa lui David, dar Israel, devenind necredincios în mod deplin şi casa lui David devenind foarte rea, acest scop a fost pus deoparte până în ziua lui Hristos, iar, între timp, puterea a fost dată în mâinile naţiunilor. Astfel, Nebucadneţar a fost înălţat şi lui i-au fost încredinţate “împărăţia, puterea, tăria şi gloria”.
Daniel 4 ne oferă istoria convertirii sale, după cum este relatată de către el însuşi într-o proclamaţie către toţi supuşii săi. Ce este convertirea? O schimbare a ideilor religioase? Felul lui Nebucadneţat de a privi lucrurile a suferit cu siguranţă o schimbare totală. Bel şi Nebo nu au mai fost dumnezeii lui. Dar convertirea înseamnă mai mult de atât. Cineva poate fi extraordinar de corect în opiniile sale şi totuşi să fie pierdut pe veci. Convertirea este o lucrare morală măreaţă în sufletul unui om în care se produce o schimbare radicală. Un moment el îi întoarce spatele lui Dumnezeu, iar în clipa următoare se găseşte faţă în faţă cu El şi începe să privească păcatul şi judecata aşa cum Dumnezeu le priveşte. “Adevărat vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copilaşii, nicidecum nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 18:3). Convertirea este absolut necesară pentru toţi cei care au de a face cu Dumnezeu în pace şi binecuvântare. Am experimentat noi toţi aceasta?

Convertirea lui Nebucadnețat a fost la fel de remarcabilă în felul său ca cea a lui Saul din Tars. Sunt într-adevăr câteva puncte comune în ambele cazuri. Amândoi au fost prigonitori ai sfinților lui Dumnezeu; amândoi au fost opriți în mod brusc de o voce venită din cer; și amândoi au vestit istoria convertirii lor.

Au fost trei pași mari în modul de a lucra al lui Dumnezeu cu Nebucadnețar. Îl găsim pe primul în Daniel 2. Viziunea acelei imagini mărețe, când a fost lămurită de către Daniel, după ce toți vrăjitorii și-au recunoscut neputința, l-a impresionat atât de mult pe împărat încât a exclamat: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor şi Descoperitorul tainelor, pentru că ai putut să descoperi taina aceasta” (Daniel 2:47). El L-a recunoscut astfel pe Iehova ca superior tuturor divinităților, dar el încă nu era pregătit să se supună în totalitate Lui. Era Dumnezeul lui Daniel – „Dumnezeul tău”; dar Nebucadnețar nu era încă în stare să Îl numească „Dumnezeul meu”. Al doilea pas este în Daniel 3. După izbăvirea miraculoasă a celor trei evrei din cuptorul de foc, împăratul a spus: „Binecuvântat fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego…De aceea dau o hotărâre ca în orice popor, naţiune şi limbă, cine va vorbi ceva rău împotriva Dumnezeului lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego să fie tăiat în bucăţi şi casa lui să fie făcută o grămadă de gunoi, pentru că nu este un alt Dumnezeu care să poată salva în felul acesta” (Daniel 3:28,29). Este un progres aici comparativ cu capitolul 2. El a ajuns să îl respecte pe Iehova și nu va permite ca cineva să vorbească nepotrivit despre El, dar totuși El nu Îl cunoaște încă. El este „Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego”, dar nu încă Dumnezeul lui Nebucadnețar.

Daniel 4 înregistrează ultimul pas și aici avem capitularea totală. Permite-mi să repet faptul că acest capitol reprezintă o convertire împărătească. Astfel de documente nu sunt citite deseori de către publicul larg, dar aici este o declarație care trebuie să fi trezit cel mai adânc interes printre mulțimea de oameni ce forma imperiul lui Nebucadnețar. Împăratul convertit, iar apoi spunându-și întreaga istorie în mod public! Istoria împăratului este foarte simplă. Într-un vis el a văzut un copac mare ce avea între ramurile sale întinse locuri pentru păsările cerului și făcea umbră sub el pentru fiarele câmpului. De asemenea, el a văzut un veghetor, unul sfânt coborând din ceruri și ordonând ca să fie doborât copacul la pământ, dar să îi rămână butucul. Vrăjitorii fiind, ca de obicei, nefolositori, a fost chemat Daniel, care i-a spus împăratului că acel copac îl reprezenta pe el însuși, ale cărui căi fuseseră consemnate în ceruri și care urma să fie vizitat de Dumnezeu în judecată dacă nu se va pocăi. Oamenii uită că exisă un Veghetor care vede fiecare fapt și aude fiecare cuvânt al lor. În zilele lui Noe „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ”, iar în zilele lui David El S-a uitat în jos la fiii oamenilor să vadă dacă este măcar unul care să fie cu pricepere și să Îl caute pe Dumnezeu, dar nu a putut să găsească niciunul care să nu fie în totalitate nefolositor în ochii Săi (Geneza 6:5; Psalm 14;2-3). Cum am sta fiecare dintre noi dacă ar veni cuvântul „Doborâți copacul?”.

Un vis atât de solemn ar fi trebuit să îl aducă pe Nebucadnețar în genunchi, dar el nu a facut-o. Totuși Dumnezeu, care este îndelung-răbdător cu toți, i-a mai dăruit încă douăsprezece luni de amânare înainte de a cădea pedeapsa. La sfârșitul acelei perioade împăratul, în toată mândria inimii lui, mergea pe acoperișul palatului său și în timp ce somptuoasa capitală cu zidurile ei mărețe și porțile de bronz se întindea la picioarele sale, el a exclamat „Nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu pentru casa împărăţiei, prin tăria puterii mele şi spre gloria măreţiei mele?”. În timp ce cuvintele erau încă în gura lui, o voce din ceruri a spus: „Ţie ţi se spune,
împărate Nebucadneţar: ţi s-a luat împărăţia!
”. Imediat a fost alungat și asemenea unui animal, a fost condus în câmp, unde timp de șapte ani grei a mâncat iarbă ca boii, iar trupul său a fost udat de roua cerului, până când părul i-a crescut ca penele vulturilor și unghiile sale ca ghearele păsărilor. Această pedeapsă l-a dărâmat complet și când scopul a fost restabilit într-un mod plin de har, acela care odată îi spusese într-un mod necuviincios lui Șadrac și prietenilor săi: „Cine este acel Dumnezeu care vă va scăpa din mâinile mele?”, acum în declarația către toți supușii săi spune: „L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt şi L-am lăudat şi L-am onorat pe Cel care trăieşte etern” (Daniel 4:34).

Să învățăm și noi fiecare în parte această lecție. Mai devreme sau mai târziu fiecare om trebuie să coboare de pe piedestalul său și să se prostearnă la picioarele divine. Este potrivit și înțelept să procedăm așa astăzi și apoi ca păcătoși pierduți, care nu mai au nimic din ei înșiși în care să se încreadă, să căutăm refugiu în Fiul lui Dumnezeu, singurul Mântuitor. Sângele Său scump este suficient pentru a îndeplini nevoia celui mai mare păcătos.

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact