Gura omului - rascumparare.ro

Gura omului

gura lor este plină de blestem şi de amărăciune” – Romani 3:14

orice gură să fie închisă” – Romani 3:19

cu gura se mărturiseşte spre mântuire” – Romani 10:10

într-un gând, cu o gură, să-L glorificaţi pe Dumnezeul” – Romani 15:6

Gura primeşte înăuntru şi dă afară. Este calea către stomac şi mijlocul de exprimare al inimii. Înţeleptul Solomon spunea: „Toată truda omului este pentru gura lui şi totuşi sufletul nu se satură.” (Eclesiastul 6:7). În aceasta el a vorbit drept. Fariseii din timpul Domnului Isus erau mai greu de mulţumit în legătură cu ce intra în gură decât de ce ieşea din ea. De aceea şi discuţia lor cu Domnul în Matei 15, deoarece ucenicii Săi mâncau pâine cu mâinile murdare. Răspunzând El le-a spus: „Nu ceea ce intră în gură întinează pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea întinează pe om”. Apoi, după ce a acuzat cu asprime ipocrizia acestor oameni religioşi, El a adăugat o descriere grozavă a ceea ce conţine inima omenească. „din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule”.

Nu este intenţia mea acum să trecem prin toate pasajele Scripturii care vorbesc despre gură. Îmi propun să mă limitez la cele patru pasaje din epistola către Romani în care aceasta este menţionată. Acestea toate au în vedere partea sa morală – ca fiind mijlocul de exprimare al inimii. În Romani 3 avem acuzaţia divină a omului prezentată printr-un şir de citate din Profeţi şi Psalmi. Printre ele găsim şi aceste cuvinte teribile din Psalmul 10: “Gura lui este plină de blestem şi de înşelăciune şi de asuprire”. Dacă inima nu ar conţine aceste lucruri rele, gura nu le-ar putea scoate niciodată. Aici deci avem o privire în interiorul inimii omeneşti. Să observăm de asemenea că acest citat teribil apare în descrierea făcută de apostol iudeilor religioşi şi nu în cea a păgânilor atei. Ne este amintită în prezentarea lui Iacov lipsa de consistenţă a limbii: “Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl şi cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu”. Aşadar este posibil să cântăm laude lui Dumnezeu duminica şi să fim vinovaţi de blestem şi amărăciune faţă de oameni luni. Oh, îngrozitoare corupţie a inimii omeneşti! Ei bine, Mântuitorul ar putea spune: “cum puteţi voi să vorbiţi cele bune, fiind răi? Pentru că din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34). Totuşi este una din lecţiile cel mai greu de învăţat, aceea că inima fiecărui om este fără speranţă de rea.

Dar să trecem la Romani 3:19. Aici apostolul concluzionează acuzaţia sa detaliată cu privire la întreaga rasă umană, neamuri şi iudei deopotrivă. “pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă că niciun singur cuvânt nu poate fi spus în apărarea condiţiei universale a omului de vină şi ruină. Nu poate fi acordat niciun motiv drept pentru care Dumnezeu nu ar trebui să îşi pronunţe imediat sentinţa. Cum s-ar simţi un om în a cărui apărare nu poate fi nimic chemat, în timp ce el stă în prezenţa Maiestăţii sale, judecătorul? Aceasta este şi poziţia omului în relaţie cu Dumnezeu. Convins că nu poate fi, el este condamnat dincolo de orice controversă. Este o bucurie când un om acceptă adevărul pentru el însuşi şi se simte constrâns să spună:

“Nimic altceva decât harul nu va face pentru mine;
Nimic altceva decât harul, deplin şi fără plată:
Cel mai mare dintre păcătoşi, ce altceva în afara sângelui
Ar putea să îmi liniştească sufletul înaintea lui Dumnezeu?”

În Romani 10, avem principiile lui Dumnezeu pentru mântuire – credinţa în contrast cu faptele. Ne sunt prezentate două tipuri de dreptate: „dreptatea care este din lege”, în versetul 5, şi „dreptatea care este din credinţă”, în versetul 6. Prima este ceea ce oamenii iubesc cel mai mult, deoarece lasă loc efortului omenesc; a doua, însă, este ceea ce Dumnezeu arată în Evanghelia lui Hristos şi nu face apel la niciun efort omenesc, dar în schimb măreşte ceea ce Hristos şi Dumnezeu a făcut. Tânjeşte sufletul pentru a fi salvat, strigând alături de temnicerul din Filipi: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Fapte 16:30). Iată răspunsul lui Dumnezeu la această întrebare extraordinară: „dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, vei fi mântuit.” (Romani 10:9). A-L mărturisi pe Isus ca Domn înseamnă să renunţi odată pentru totdeauna la voia ta proprie, rădăcina tuturor păcatelor noastre. A fost un moment important în viaţa scriitorului epistolei către Romani când a căzut mai întâi frânt şi umilit la picioarele lui Isus şi plin de căinţă L-a chemat ca Domn. Dumnezeu ne cere asta tuturor, ca prim pas către eterna binecuvântare. De ce oare adaugă apostolul, ca o a doua condiţie, dacă „vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi”? Unora poate le-ar fi plăcut să spună: „dacă vei crede că Isus a murit”. Dar apostolul nu se exprimă aşa. Motivul este foarte simplu. Învierea implică moartea. Cele două adevăruri de bază ale Evangheliei ne sunt date în 1. Corinteni 15:3,4, astfel: „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi...şi că a înviat a treia zi după Scripturi”. De altfel se adaugă „că a fost înmormântat” ca pentru a adăuga realitatea morţii Mântuitorului.

Acum să vedem măreţia afirmaţiei din Romani 10:9. Hristosul care a murit pentru cei păcătoşi, potrivit cu Romani 5:6, a fost înviat dintre cei morţi şi aceasta chiar prin Acela înaintea al Cărui tron jertfa Sa măreaţă fusese prezentată ca ispăşire pentru păcatul şi vina noastră. Aceasta este dovada publică măreaţă că toate cerinţele divine au fost îndeplinite odată pentru totdeauna. “dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, vei fi mântuit. Deoarece cu inima se crede spre dreptate şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire”. Gura dă expresie păcii şi bucuriei care există acum în inima în care Dumnezeu devine cunoscut ca Cel care îndreptăţeşte şi ca Mântuitor.

Ultimul nostru verset este un îndemn la unitate creştină. “Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea aceeaşi gândire unii faţă de alţii, potrivit lui Hristos Isus, pentru ca, într-un gând, cu o gură, să-L glorificaţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.” (Romani 15:5,6). Un astfel de pasaj serveşte pentru a ilustra roadele minunate ale mântuirii lui Dumnezeu atunci când este cunoscut şi gustat de către suflet. Pune împreună într-o relaţie sfântă o mare varietate de persoane care, departe fiind de harul divin, nu şi-ar fi dorit niciodată să se cunoască unii cu alţii. Mai mult de atât, le dă posibilitatea să îşi potolească egoismul lor firesc şi să umble împreună în apreciere şi dragoste reciprocă. Ocupaţi nu cu ei înşişi, nici unii cu alţii, ei sunt liberi să îl glorifice pe Dumnezeu într-un gând şi cu o gură. Aici avem într-adevăr o curăţare a gurii. Aceea care era plină de blestem şi amărăciune în Romani 3, este plină de laudă în Romani 15. Schimbarea înfăţişării exterioare nu ar fi putut să realizeze o astfel de transformare măreaţă. Lucrarea impresionantă a Duhului Sfânt în inima în care Dumnezeu şi Hristos devine cunoscut şi apreciat poate singură să satisfacă.

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact