Cine este Diavolul? - rascumparare.ro

Cine este Diavolul?

de Arthur Schweizer

În Ezechiel 28.14-19 citim: „Erai uns ca un heruvim ocrotitor şi aşa te-am rânduit; erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; umblai prin mijlocul pietrelor de foc. Erai desăvârşit în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până când s-a găsit nedreptate în tine. Prin belşugul negoţului tău ţi-au umplut lăuntrul cu violenţă şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat, ca necurat, de pe muntele lui Dumnezeu; şi te-am distrus, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor de foc! Ţi s-a înălţat inima din cauza frumuseţii tale; ţi-ai stricat înţelepciunea din cauza strălucirii tale; te-am aruncat la pământ, te-am dat înaintea împăraţilor ca să te privească. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai profanat locaşurile tale sfinte; şi Eu am scos un foc din mijlocul tău; el te-a mistuit, şi te-am prefăcut în cenuşă pe pământ, înaintea ochilor tuturor celor care te priveau. Toţi cei care te cunosc între popoare vor fi uimiţi de tine; ai ajuns o groază şi niciodată nu vei mai fi!

În timpul nostru s-a dezvoltat ideea că discuţiile despre Diavol (Satan) nu ar mai fi potrivite. Dar niciodată nu a fost amintit numele Diavolului aşa de mult ca în zilele noastre.

Omul ştie că există puteri diabolice şi, de frică, încearcă să le ocolească. Fără să vrea, stă mereu în faţa întrebării: „Există Diavol?“

Unii răspund: „Eu nu cred în existenţa Diavolului“; aceştia îl consideră de domeniul închipuirii. Alţii, dominaţi de superstiţie, îl văd pe Diavol într-o pisică neagră sau în unele obiecte.

Diavolul nu este răul de fiecare zi, cu toate că nu-i putem contesta efectele în nici un moment, şi nu este nici conjunctură (nefavorabilă), nici trăsătură de caracter. Diavolul este o persoană: marele împotrivitor al lui Dumnezeu. Este Cel Rău, inauguratorul tuturor fărădelegilor şi vărsărilor de sânge din toată lumea. Dumnezeu spune despre el că este marele rătăcitor al lumii, criminal şi mincinos de la început.

Urmările groaznice ale lucrării Diavolului le putem urmări fiecare în parte.

Cum a ajuns la această stare? Sfânta Scriptură ne aminteşte pe scurt despre apariţia sa. Cel mai important lucru pentru noi, oamenii, este să ne depărtăm de Diavol şi de tot ce este legat de el. Sfânta Scriptură nu a fost scrisă pentru a potoli curiozitatea noastră de a cunoaşte toate amănuntele, ci pentru a ne arăta starea noastră în faţa lui Dumnezeu şi drumul înapoi la El.

În versetele amintite la început ne este arătat cine a fost cândva Diavolul.

Cea dintâi creaţie a fost una de lumină şi, înaintea căderii, Diavolului i-a fost dată stăpânirea luminii. Dumnezeu l-a creat şi l-a înzestrat cu frumuseţea unui înger măreţ. Dar, din poziţia sa strălucită, Diavolul s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, aspirând la tronul Său.

Dumnezeu a trebuit să-l îndepărteze pe Diavol din poziţia sa. Ce a însemnat căderea lui putem înţelege dacă privim cu atenţie perioada de timp dintre versetele 1 şi 2 din Geneza 1. Când Satan a fost aruncat pe pământ, pământul a devenit pustiu şi gol (versetul 2). Dumnezeu, în măreţia şi atotputernicia Sa, nu putea crea un pământ lipsit de armonie şi de perfecţiune.

De atunci, Diavolul este plin de o mânie fără margini împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului care a fost creat ca să-L cinstească pe Creatorul său. Diavolul a reuşit să-l rătăcească pe om şi să-l atragă de partea sa. Omul a recunoscut prea târziu că, prin înşelăciunea lui Satan, a fost despărţit de Dumnezeu, Izvorul Luminii şi al Vieţii. Satan a triumfat tocmai prin neascultarea omului.

O durere fără margini însoţeşte viaţa omului ajuns sub puterea Diavolului. Satan îl ţine pe om prins cu legături tainice şi, prin tot felul de lucruri josnice, derutează inima care nu rămâne în legătură cu Dumnezeu, căutând s-o afunde tot mai mult în mizeria păcatului. Scopul său este de a-l face pe om să trăiască în păcat până la moarte.

În dreptatea şi sfinţenia Sa, Dumnezeu a trebuit să-i scoată din grădina Edenului pe primii oameni, căzuţi în păcat, deoarece nu mai putea să aibă vreo legătură cu ei. Ceea ce însă nu ştia Satan a fost că Dumnezeu este şi dragoste şi că El îl iubea pe om, cu toate că acesta ajunsese în acea stare păcătoasă.

Dumnezeu a prezis Diavolului o zi când îl va judeca pentru tot răul pe care l-a făcut în lume. Această zi a sosit acum aproape două mii de ani, când pe Golgota a avut loc confruntarea din toate timpurile: lupta dintre Fiul lui Dumnezeu şi Diavolul. Nici un om nu ar fi fost în stare să ducă această luptă, deoarece, pentru a ieşi biruitor, trebuia să fie fără păcat.

Din acest motiv a trebuit să vină Dumnezeu Însuşi în Persoana Fiului Său pe pământ şi, la crucea de pe Golgota, să-l biruiască pe Satan. Pentru ochiul necredinţei a fost o luptă în slăbiciune, dar, pentru ochiul credinţei, la Golgota s-a desfăşurat lupta dintre puterea luminii şi cea a întunericului. Îngerii lui Satan s-au cutremurat văzând urmările acestei lupte pentru ei. Sentinţa pronunţată cu atâta timp înainte (Ioan 16.11) s-a dezvăluit la Golgota în toată puterea ei (Evrei 2.14-16).

Dumnezeu a strălucit în suveranitatea Sa în chipul cel mai minunat când Fiul Său a zdrobit puterea lui Satan. Atunci s-a creat posibilitatea revenirii la comuniunea cu Creatorul său a omului legat de păcat. Dar Satan este încă liber, este încă activ, fiind însuşi prinţul lumii acesteia.

Prin lucrarea desăvârşită a Fiului lui Dumnezeu, fiecare om are posibilitatea să fie eliberat de sub puterea lui Satan pe calea arătată clar de Cuvântul lui Dumnezeu: credinţă şi pocăinţă.

Mânia lui Satan împotriva lui Dumnezeu, împotriva credincioşilor Săi, ca şi asupra întregii creaţii este tot mai mare. El ştie că zilele îi sunt numărate. De aceea, strădania lui este mare şi vrea să ducă pe cât mai mulţi oameni la pierzare. Cu cei credincioşi, el nu poate face ce vrea, pentru că ei sunt smulşi de sub autoritatea sa prin jertfa de la Golgota.

În şiretenia sa, Diavolul încearcă prin gânduri de frică, prin ruşine sau prin comportarea lumească a unor creştini să împiedice venirea oamenilor la credinţa în Isus. Satan doreşte ca cei credincioşi să nu mai fie uniţi, astfel ca, prin mulţimea dezbinărilor acestora, Biserica lui Dumnezeu să nu-şi poată da mărturia la înălţimea chemării ei.

Satan atacă fie ca un leu înfuriat, fie ca un înger de lumină. Constatăm cu regret că, în unele cazuri, a reuşit să-i facă pe unii creştini să nu mai fie în umblarea practică aşa cum ar trebui. Cum? Prin faptul că i-a lămurit că Biblia nu ar fi singurul îndrumar al gândurilor şi faptelor creştine.

Mult mai uşor îi este lui Satan cu oamenii necredincioşi. El nu vrea ca omul să reflecteze asupra vieţii sale, să se condamne pentru starea de păcat şi să privească la jertfa de pe Golgota, unde poate găsi salvare şi eliberare. Diavolul vrea ca fiecare om să rămână în starea sa (omul este născut în împărăţia întunericului şi este supus puterii lui Satan), pentru a putea merge împreună pe calea pierzării. De nimic nu se teme Satan mai mult ca de preocuparea omului cu Biblia, cu jertfa de pe Golgota, cu veşnicia: într-un cuvânt, cu adevărurile lui Dumnezeu.

Scopul Diavolului este de a ţine întreaga omenire legată în păcat, ca astfel să ajungă la condamnarea veşnică. Nici un efort nu i se pare prea greu şi, prin diferite mijloace, caută să-i aducă pe oameni pe căi greşite.

Una dintre cele mai subtile metode ale lui Satan este religia. Ea a fost de la început cea mai tare armă pentru Diavol. Câte religii omeneşti, câte învăţături rătăcite şi cât ateism nu a preluat omul de la Satan! El îi spune omului că poate fi religios, dar să nu se pocăiască; că poate fi creştin, dar să nu o ia aşa de serios; că poate crede în mulţi idoli, dar pe veşnicul şi singurul Dumnezeu adevărat să-L lase deoparte: aşa au mers oamenii conduşi în viaţă de marele rătăcitor. Satan îl lasă pe om să creadă orice, dar să nu accepte ideea că este păcătos pierdut care are nevoie de un Mântuitor.

Mulţi oameni sunt legaţi de Satan prin ocultism şi spiritism, prin horoscoape, prin citirea în stele, vrăjitorii şi multe altele. În trecut era lucru obişnuit arderea vrăjitoarelor; astăzi este la modă chemarea spiritelor. Astfel reuşeşte Satan să-i ţină pe oameni în împărăţia întunericului.

Când un om nu-i este supus, caută să-l umple de frică şi de nemulţumire. Întreaga omenire trăieşte în frică şi în nelinişte faţă de puterile invizibile ale răului. Satan este foarte atent ca nimeni să nu se elibereze de acest jug. O inimă fricoasă şi care nu cunoaşte adevărul este o unealtă potrivită în mâna sa. Şi ce greu îi apasă pe oamenii din lumea întreagă teama de viitor, nesiguranţa cu privire la ce va fi...

Dacă prin toate aceste metode nu-şi atinge ţinta, atunci caută să-l facă pe om nepăsător şi inofensiv. Ca să nu se mai gândească cu seriozitate la veşnicie, îi dă omului tot felul de ocupaţii şi de distracţii. Astfel omul îşi închide urechile şi nu mai poate să audă că există o căpetenie a tuturor relelor. Şi Satan se bucură când această închidere a urechilor şi a ochilor se face şi prin literatură, teatru...

Un alt mijloc de acţiune al lui Satan este războiul. Pe această cale, el reuşeşte să-i facă pe o mulţime de oameni să-şi piardă viaţa fără să apuce să se mai împace cu Dumnezeu. Războiul aduce suferinţe groaznice, dar, între acestea, chinurile eterne ale celor care pleacă neîmpăcaţi cu Dumnezeu nu pot fi comparate cu nimic. Nimeni în lume nu doreşte războiul, dar, în mâinile lui Satan, omul devine o unealtă uşor de manipulat pentru atingerea planurilor sale, astfel că, fără să vrea, se trezeşte optând pentru calea armelor.

Nu religia îi lipseşte omului, ci Vestea Bună a biruinţei de pe crucea Golgotei. Lui Satan îi este indiferent dacă omul crede sau nu în existenţa lui sau dacă îl ia în râs, dar nu suportă ca omul să se îndrepte spre Golgota, spre Jertfa prin care a fost învins.

Ceasul căderii sale însă se apropie; încă puţin timp şi sentinţa împotriva lui va fi pusă în aplicare. O privire de ansamblu asupra istoriei omenirii arată clar că lucrările lui Satan sunt tot mai apăsătoare şi mai periculoase. Dar Dumnezeu a stabilit o zi pentru sfârşitul acestuia. Acum Satan este încă regele pământului, iar omul încă poate alege: pentru prinţul lumii acesteia sau pentru Dumnezeu. Curând timpul de har se va sfârşi. Când credincioşii vor fi ridicaţi în gloria Tatălui, Satan va fi aruncat din locurile cereşti pe pământ. Când „sarea“ (simbol al celor credincioşi) va fi luată de pe pământ, procesul descompunerii se va desfăşura cu repeziciune.

Atunci furia lui Satan va fi îngrozitoare şi între oamenii rămaşi pe pământ se va vărsa mult sânge: „...Vai de voi, pământ şi mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp“ (Apocalipsa 12.12).

După acest „puţin timp“, Dumnezeu îi va arunca pe Satan şi pe îngerii săi „în iazul de foc şi de pucioasă“ (Apocalipsa 20.10), iar pe pământul cel nou, fără păcat, fără moarte şi fără Diavol, credincioşii vor trăi glorificându-L pe Învingătorul de pe Golgota.

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact