Este oare Dumnezeu dragoste? - rascumparare.ro

Este oare Dumnezeu dragoste?

de Werner Gitt

Î: Cum este Dumnezeu dragoste, când îngăduie toate nenorocirile din lume? De ce îngăduie El suferința?

R: Înainte de căderea în păcat nu a existat nici moarte, nici suferință, nici durere sau altceva din ceea ce ne provoacă astăzi așa de multe probleme. Dumnezeu a creat totul în așa fel încât omul să poata trăi în condiții ideale. Alegând liber, omul a mers pe căile lui proprii, care l-au îndepărtat de Dumnezeu. De ce ne-a dat Dumnezeu o așa întinsă rază de libertate, nu putem explica. Constatăm însă că cine se depărtează de Dumnezeu ajunge în nenorocire. Această experiență amară o facem până în ziua de azi. Unii oameni au tendința să arunce vina asupra lui Dumnezeu. Dar trebuie să ne gândim că nu Dumnezeu, ci omul este cauza. Dacă noaptea pe autostradă stingem farurile și producem un accident, nu putem da vina pe constructorul mașinii. El a echipat din construcție mașina cu faruri; dacă le stingem de bunăvoie, e numai treaba noastră. „Dumnezeu este lumină” (1 Ioan 1:15), și dacă noi ne ducem în întuneric departe de El, nu avem voie să ne plângem de Creator, care ne-a creat totuși ca să stăm în prezența Sa. Dumnezeu este și rămâne un Dumnezeu al dragostei, căci a făcut ceva de neînchipuit: El și-a dat pe propriul Fiu ca să ne răscumpere din starea noastră de care ne-am făcut singuri vinovați.

Isus spune despre Sine în loan 15:13: „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.” Există vreo dragoste mai mare? Niciodată nu s-a realizat pentru om ceva mai măreț decât lucrarea de pe Golgota: Crucea este astfel punctul culminant al dragostei divine. Toți trăim - fie că suntem credincioși, fie că nu - în creația decăzută, în care suferința este o parte componentă generală în toate formele ei, binecunoscute nouă. De neexplicat rămâne pentru noi suferința individuală. De ce unuia îi merge bine, iar altul este lovit greu de nevoi și boală grea? Adesea, credinciosul trebuie să sufere chiar mai mult decât ateul, după cum constata psalmistul: „Pentru că îi invidiam pe cei aroganţi, văzând prosperitatea celor răi. Pentru că n-au tulburări până la moartea lor şi trupul lor este sănătos. Nu au parte de necazuri omeneşti şi nu sunt loviţi ca oamenii.” (Psalmul 73:3-5). Dar el găsește și încadrarea corectă a nevoilor lui individuale, pe care nu le vede ca o pedeapsă pentru propriul păcat. El nu cârtește împotriva lui Dumnezeu, ci se alipește tare de El: „Dar eu sunt întotdeauna cu Tine: Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, mă vei călăuzi cu sfatul Tău şi, după aceea, mă vei primi în glorie ... Carnea mea şi inima mea se topesc; Dumnezeu este stânca inimii mele şi partea mea pentru totdeauna.

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact