Ce se întâmplă cu copiii care au murit? - rascumparare.ro

Ce se întâmplă cu copiii care au murit?

de Werner Gitt

Î: Ce se întâmplă cu copiii care au murit prea devreme ca să poată lua o hotărâre? Ce se întâmplă cu cei avortați sau bolnavi mintal? Sunt ei pierduți?

R: Mai întâi este fundamentală aici întrebarea: Din care punct temporal este privit embrionul ca om. Dacă cineva crede curentele lumești ale epocii, s-ar părea că aceasta depinde de bunul plac al concepțiilor individuale sau al legiuitorului public. Dacă vom căuta surse de încredere pentru începutul umanității, le vom găsi în Biblie. Întruparea individuală a omului începe cu contopirea spermatozoidului masculin cu ovulul feminin. La orice dezvoltare embrională avem de a face cu intervenția directă a Creatorului: „Pentru că Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod uimitor şi admirabil. Minunate sunt lucrările Tale şi sufletul meu o ştie foarte bine” (Psalmul 139:13-14). Când îl cheamă pe Ieremia în slujbă, Dumnezeu îi arată că El l-a văzut deja ca personalitate cu mult înainte de nașterea lui și l-a ales pentru misiunea destinată lui: „Mai înainte de a te întocmi în pântece, te-am cunoscut; şi mai înainte de a ieşi tu din pântece, te-am sfinţit şi te-am pus profet pentru naţiuni“ (Ieremia 1:5). Să reținem: Omul este un individ de la început, și potrivit numeroaselor texte biblice (de ex. Luca 16:19-31; Evrei 9:27) o creatură veșnică, a cărui existență nu este distrusă niciodată.

Dar unde rămâne omul, după ce a murit? Cazul este clar la acei oameni care au auzit Evanghelia și au fost în situația de a lua o hotărâre. Iar voia lui Dumnezeu
este clară: „Domnul ... este îndelung-răbdător faţă de voi, nevrând ca vreunii să piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2. Petru 3:9). Mântuirea și pierzarea depind, în privința aceasta, numai de voința noastră. Noi avem libertatea de a porni spre cer sau spre iad. Ambele căi ne sunt puse înainte spre alegere (Deut. 30:19; Ier. 21:8).

Grupurile de persoane de mai sus nu dispun însă de voința de a lua o asemenea decizie cu urmări mari. Pe baza unei erezii din Evul Mediu, s-a susținut concepția că sufletele copiilor nebotezați, după moartea lor timpurie, vor merge în pierzare. Aici este vorba de învățătura nebiblică potrivit căreia botezul mântuiește pe copiii imaturi. Potrivit afirmațiilor biblice de bază, nu botezul, ci credința în Domnul Isus are putere mântuitoare (Faptele Apostolilor l6:31). Ca să răspundem deci la întrebarea de mai sus, nu ne ajută botezul copiilor, care la cei avortați oricum nici nu e posibil.

Rezolvarea o găsim în standardul lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu va lucra rău şi Cel Atotputernic nu va strâmba judecata” (Iov 34:12), căci judecățile Sale sunt absolut drepte (Faptele Apostolilor l6:7) și sunt aplicate fără deosebire de persoană (1. Petru 1:17; Romani 2:11). Așa că putem fi siguri că persoanele sus-numite nu vor cădea pradă pierzarii. Ei înșiși nu poartă nicio vină proprie pentru soarta lor. Când au fost aduși copii mici (și poate și sugari) la Domnul Isus, ucenicii au văzut în aceasta o povară inutilă pentru Domnul Isus, care avusese o zi foarte grea. Dar Domnul Isus scoate în evidență cu această ocazie în mod deosebit pe copii ca fiind moștenitori ai Împărăției cerurilor: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei” (Marcu 10:14).

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact