Un petic de pânză cenuşie - rascumparare.ro

Un petic de pânză cenuşie

de Friedhelm König

Tânărul pictor examină încă o dată tabloul la care lucrase deja săptămâni la rând. Constată că trebuie să mai finiseze. Tema măreaţă a tabloului său era „Întoarcerea fiului risipitor“. Acum era aproape gata. Aproape? Da! La drept vorbind, mai era doar o pată relativ mică, ce arăta culoarea pânzei originale. Aproape gata? Nu, de fapt nu! Partea cea mai importantă sau mai bine zis cel mai important lucru lipsea încă: el, fiul risipitor. În rest, totul era gata şi foarte reuşit: minunata casă părintească, cu toate ornamentele ei; pe lângă casă, robi veseli care lucrau la îngrijirea animalelor care zburdau; lanuri de grâu şi flori pe marginea drumului; mai încolo, în planul din spate, munţi împăduriţi, iar deasupra, albastrul luminos al cerului. Şi totuşi dominantă era statura tatălui, pe faţa căruia radia o bunătate de nedescris, dar ale cărei trăsături reflectau o îngrijorare. Cu privirea în zare, scruta văzduhul aşteptând pe cineva. Şi dintr-o dată, îl zări! Acest cineva trebuia să fie redat pe locul cenuşiu, liber. Acolo îşi avea locul fiul risipitor, care încă nu era pictat. La drept vorbind, de ce nu? Ei bine, pictorul nostru căutase de multă vreme un tânăr care i-ar fi putut fi ca model pentru fiul risipitor. Până acum însă nu găsise pe cel potrivit. Pictorul avea o imagine foarte precisă despre el.

Într-o zi, pe când străbătea cartierul de mizerie al Londrei, îşi zări dintr-o dată modelul. Rareori întâlnise o statură omenească mai ruinată: păr răvăşit, barbă neîngrijită, murdar, învelit mai mult în zdrenţe, tânăr şi totuşi încovoiat, rezemându-se de un zid. În obrajii lui fini, viciul şi patimile săpaseră urme de neşters. O faţă de om schimonosită până la imposibilitatea de a mai fi recunoscută!

Aproape că nici nu auzi când pictorul i se adresă. Abia când acesta îi întinse o monedă de argint, în ochii lui stinşi apăru o licărire. Apoi repede căzu la învoială. Înţelese că a doua zi după-amiază la ora trei trebuia să apară aşa cum era la locuinţa pictorului. Adresa o va găsi pe cartea de vizită. O masă bogată şi o plată bună îi erau asigurate. Ca plată anticipată, primi pe loc zece lire, ca să fie sigur.

Ziua trecu repede. În ziua următoare sună punctual la uşa cu adresa. Pictorul deschise în grabă. Pregătise totul. Se bucura că în sfârşit va putea termina tabloul. Dar cine era acesta? Un om străin stătea în faţa uşii lui. Necunoscutul dorea să intre. Pictorul îl opri. Tocmai dorea să-i întoarcă spatele străinului, când acesta scoase ceva din buzunar şi îi puse în faţa ochilor o carte de vizită cu adresa sa, a pictorului. Atunci totul se lămuri. Tânărul, acel chip jalnic pe care îl depistase în cartierul mizeriei, stătea înaintea lui. Însă el fusese la frizer care îl bărbierise, se spălase, se îmbrăcase în haine noi şi, aşa aranjat, avea o figură ordonată. Ce decepţie! Tânărul din cartierul mizeriei ruină totul cu felul lui necugetat. Aşa cum arăta, pictorul nu mai avea nevoie de el, nu îl putea folosi ca model. De aceea, necăjit, îi închise uşa în faţă.

Tabloul a rămas mai departe neterminat. Bucata de pânză cenuşie a rămas mai departe cenuşie. Locul din faţa credinciosului tată a rămas mai departe gol. Şi toate acestea numai pentru că „unul“, care trebuia să vină aşa cum era, nu a venit. Ba el a venit, ce-i drept, însă nu aşa cum s-au înţeles. Aşa cum a venit, nu a putut fi acceptat.

Ştii că şi astăzi mulţi oameni fac exact ca şi el? Poate că tu însuţi te găseşti într-o stare ruinată de nemulţumire. Tânjeşti după o viaţă curată, fericită. Poate că până acum ai încercat să ieşi din situaţia nefericită într-un mod cu totul greşit. În loc să vii la Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul, aşa cum eşti, şi să-I aduci vina ta, amâni mereu în speranţa să te faci mai bun. În loc să descoperi totul ca să fii iertat, mai vrei poate să dai dovadă de ceva calităţi proprii. Ce păcat!

Aşa nu merge! Intrarea la Dumnezeu îţi rămâne închisă, pentru că înţelegerea dintre Dumnezeu şi oameni sună altfel. Fiul lui Dumnezeu a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. De aceea El cheamă pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi să vină la El (Luca 19.10; Matei 1128). Domnul Isus doreşte să îţi dăruiască salvare, pace şi linişte.

Este aşa de uşor să devii un copil fericit al lui Dumnezeu. Poate că locul gol, cenuşiu de pe pânza tabloului nostru este încă liber tocmai pentru tine. Umple-l!

Aşa cum sunt la Tine vin,
 Putere n-am, Tu-mi fii sprijin,
 Mă spală-n sângele-Ţi divin:
 O, Mielule, eu vin, eu vin!

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact