Este prea târziu - rascumparare.ro

Este prea târziu

Astăzi, dacă veţi auzi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” Evrei 4:7

Un bărbat a început să frecventeze o adunare creștină. Într-o zi am vorbit cu el.
- Doriți să duceți o altă viață și să deveniți un creștin?
- Da, a răspuns el, doresc, dar în calea mea este o mare piedică.
- Care?
- Nu am curajul să recunosc în public că sunt un ucenic al lui Isus. Niciodată nu voi îndrăzni să le spun aceasta prietenilor mei.  
- Dar fiindcă Domnul Isus este într-adevăr așa cum ne este prezentat în Biblie, merită să vă hotărâți pentru El.  
- Nu am curaj pentru aceasta, a spus omul.

Un timp l-am văzut des pe acel bărbat. Simțea că Dumnezeu îl cheamă, că Hristos dorește să-l salveze, dar nu se hotărî. „Nu am curaj“, spunea mereu, „voi fi batjocorit.“ Până la urmă, atenționările lui Dumnezeu nu au mai fost auzite, iar glasul conștiinței a amuțit. Bărbatul nu s-a mai dus la adunare și s-a însoțit din nou cu vechii lui prieteni.

Șase luni mai târziu m-a chemat, deoarece era grav bolnav. Se temea că trebuie să moară fără să aibă iertarea păcatelor. L-am asigurat că Dumnezeu îl poate ierta și acum, dacă se căiește. După câteva zile s-a însănătoșit și starea lui s-a îmbunătățit, dar nu și-a schimbat poziția față de Domnul Isus.

Mai târziu, după ce s-a însănătoșit destul de bine, l-am întâlnit din nou.
- Nu am curajul să devin aici un creștin, a spus el. Îmi merge mult mai bine. Primăvara următoare, când voi fi reabilitat complet, mă gândesc să părăsesc această zonă. Atunci mă voi putea hotărî mai ușor.
- Cum puteți vorbi așa? Cine vă spune dumneavoastră, că la primăvară veți mai fi în viață?
- Niciodată nu m-am simțit mai bine ca acum. Criza a trecut și puterile îmi revin. Am încheiat «un contract» cu viața.
Am vrut să-i mai spun ceva, dar m-a oprit spunându-mi: „Vă rog, nu mai insistați! Nu pot și nu vreau să dau acum urmare îndemnurilor dumneavoastră, iar dacă voi merge în pierzare, este vina mea.“
Ne-am despărțit. După o săptămână am primit o carte poștală din partea soției sale, care mă ruga să le fac o vizită cât mai urgent.
- Ce s-a întâmplat? Îi merge iarăși rău soțului dumneavoastră?
- Este pe moarte! Medicul mi-a spus că starea lui este fără speranță!
- Dorește să mă vadă?  
- Nu!  
- Cum stau lucrurile cu sufletul său?
- El nu spune altceva decât: Sunt pierdut!
M-am dus la patul său, dar mi-a întors spatele.
- Cum vă merge?“ l-am întrebat eu, dar nu mi-a răspuns. Nu mai vreți să vorbiți cu mine?

Muribundul s-a întors spre mine, m-a privit și a suspinat:
- Inima mea este moartă, tare ca piatra. Este prea târziu. Sunt pierdut!  
- Nu spuneți așa ceva! Mai este încă speranță!
- Nu, nu mai este. Știu aceasta.   
I-am citat promisiuni încurajatoare din Cuvântul lui Dumnezeu, dar la toate dădea din cap dezaprobator.
- Hristos m-a chemat de mult timp, a spus el trist. N-am vrut să știu de El, iar acum s-a sfârșit. Sunt pierdut. Ocupați-vă de soția și copiii mei! Rugați-vă pentru ei! Pentru mine a vă ruga este în zadar.
Am încercat să mă rog, dar cerul părea să rămână de plumb. Bărbatul tăcea. I-am luat mâna și mi-am luat rămas bun de la el cu sentimentul că este o despărțire pentru veșnicie.
Sărmanul om a trăit doar până seara. Sfârșitul lui a fost groaznic. Singurele cuvinte pe care le-a rostit mereu au fost: „Sunt pierdut! Sunt pierdut!“

Cititorule, pentru tine ACUM nu este prea târziu să-L primești pe Hristos ca Mântuitor al tău personal.

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact