Mărturisirea ofițerului - rascumparare.ro

Mărturisirea ofițerului

Un fost ofițer în armata sovietică a mărturisit cum s-a întors la Mântuitorul: „La o petrecere, unul din prieteni a remarcat în treacăt: «Despre aceasta se pare că este scris în Biblie. Ea este o carte neobișnuită – tot ce e scris acolo se împlinește.» Această replică scurtă m-a pus pe gânduri. Obligațiile de serviciu m-au condus spre Praga. Pe drum i-am spus soției că doresc să citesc Biblia. «Vecinii noștri de la Praga sunt credincioși și probabil vor avea o Biblie», mi-a zis soția.

Vecinii noștri, militari și ei, aveau într-adevăr o Biblie. Eram cunoscut de ei ca un om necinstit, având patima băuturii. Cererea mea de a-mi împrumuta Biblia i-a nedumerit. Vecinul meu a vrut să-mi dea unele explicații, dar eu l-am refuzat spunându-i că mă descurc singur.

Din citirea primelor capitole am înțeles că am în față o carte care nu este ca celelalte. Am citit Evanghelia după Matei străduindu-mă să-i înțeleg sensul. M-am oprit la predica de pe munte. «Ferice de cei blânzi…» Nu! Așa oameni n-am întâlnit niciodată. Mi-am întrerupt citirea şi am ieșit pe câmpul de instrucție. Mereu îmi spuneam: «Astfel de oameni nu voi găsi; toți din jur, împreună cu mine, sunt ca niște lupi.»

Când am ajuns acasă, i-am împărtășit soției mele tulburarea mea lăuntrică. Ascultându-mă atentă, soția mi-a spus că vecinii noștri credincioși ne-au invitat la un ceai. Am primit cu bucurie invitația sperând să clarific unele întrebări din Biblie. Vecinii noștri vorbeau mult despre Isus Hristos. Eu nu înțelegeam pe deplin de ce un eveniment petrecut în urmă cu două mii de ani se referă direct la mine. Cu toate acestea am simțit o liniște lăuntrică în discuțiile noastre. La urmă, vecinii au propus să ne rugăm. «Eu nu știu rugăciuni și niciodată nu m-am rugat», am spus tulburat. «Rugăciunile nu trebuie știute, ci pur și simplu trebuie să-i spui lui Dumnezeu ce ai pe inimă. Dar dacă vă sfiiți, ne vom ruga noi.»

Să mă plec pe genunchi? Înaintea cui? Înaintea unui Dumnezeu pe care nu-L văd? Prietenii mei stau acum în jurul unui păhărel și eu să mă pun pe genunchi! Într-o luptă lăuntrică încordată m-am plecat totuși pe genunchi. Vecinii s-au rugat pentru noi. Ziua următoare iarăși am citit Evanghelia, iar seara din nou am fost invitați la vecini. Eram cuprins de neliniște. Iarăși va propune vecinul să ne rugăm. «Voi ieși să fumez și nu mă voi mai întoarce», m-am gândit eu.

Nu-mi dădeam seama de ce mă temeam așa de mult de rugăciune. Într-o zi am fost din nou invitați la vecini. Am refuzat, dar soția a plecat. Pe neașteptate s-a deschis ușa și l-am auzit pe vecin: «De ce să stai singur?» Un zâmbet prietenos îi lumina fața. Îndată m-am liniștit și am plecat. Seara a fost minunată. Prietenii noștri vorbeau despre venirea Mântuitorului pe pământ, despre suferințele și moartea Sa pe cruce, despre învierea Sa. La rugăciune m-am plecat liniștit, cu umilire în inimă. Două rugăciuni au fost completate de o a treia – se ruga soția mea! Ea cerea lui Dumnezeu iertare pentru păcatele sale. Înăuntrul meu a tresărit ceva, s-a topit ultimul sloi de gheață al împotrivirii și rugăciunea tăcută a unui păcătos s-a înălțat la scaunul harului și al îndurării lui Dumnezeu.

Această memorabilă înfățișare înaintea lui Dumnezeu, smerită și cu lacrimi, a devenit începutul unei vieți noi, o viață plăcută lui Dumnezeu și plină de bucurie. Înăuntrul meu a apărut o încredințare luminoasă că Mântuitorul m-a primit. Pacea Sa a cuprins sufletul meu și de atunci am spus mereu și altora despre mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu.“

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact