Un apel fierbinte - rascumparare.ro

Un apel fierbinte

de C.H. Mackintosh

Cititorule creştin mă văd constrâns sa fac un apel fierbinte inimii și conștiinţei tale, în prezenţa Celui faţă de care tu şi eu suntem responsabili şi care cunoaşte toate inimile şi căile noastre. Nu am intenţia să te judec nici să-ţi vorbesc cu invidie. Nu vreau să scriu având un sentiment de amărăciune și de plângere. Vreau doar să-ţi trezesc mintea pură – să trezesc energiile naturii tale cele noi- să te îndemn şi să te încurajez în a avea o râvnă mai fierbinte şi un devotament de inimă total în slujirea lui Hristos.

Prezentul este un moment solemn. Ziua îndelungei răbdări a lui Dumnezeu se apropie cu repeziciune de sfârşit. Ziua mâniei este aproape. Roţile guvernării divine se rotesc înainte. Afacerile omului merg până la un punct. Se apropie o criza îngrozitoare. Sufletele nemuritoare se grăbesc înaintând pe suprafaţa izvorului numit timp, spre oceanul fără sfârşit al eternităţii. Într-un cuvânt sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. „Sunt aproape zilele şi împlinirea fiecărei viziuni”(Ezechiel 12:23).

Acum,cititorule, văzând că aşa sunt lucrurile, haide să ne întrebăm unul pe celălalt, suntem noi afectaţi de aceasta? Ce facem în mijlocul scenei care ne înconjoară ? Cum ne îndeplinim cele patru părţi ale responsabilităţii noastre: anume, responsabilitatea faţă de Dumnezeu, responsabilitatea faţă de Adunare, responsabilitatea faţă de păcătoşii pierduţi, responsabilitatea faţă de propriile noastre suflete? Aceasta este o întrebare solemnă. Haideţi să o ducem în faţa lui Dumnezeu şi acolo să o sondăm în toată amploarea ei. Oare facem în adevăr tot ce putem pentru înaintarea cauzei lui Hristos, prosperitatea Adunării Sale, înaintarea Evangheliei Sale?

Cu dragoste îţi mărturisesc dragul meu prieten că mă tem foarte mult că nu folosim cum trebuie tot harul, toată lumina şi cunoştinţa pe care Dumnezeul nostru ne-a împărtăşit-o cu graţie. Mi-e teamă că nu facem comerţ folosindu-ne talantele cu hărnicie şi credincioşie, nu suntem ocupaţi până când Stăpânul se va întoarce. Îmi pare deseori evident că oameni cu mult mai puţină cunoştinţă, mai puţină mărturisire, sunt cu mult mai practici, mai roditori în lucrări bune, mai onoraţi prin convertirea de suflete preţioase, mai folosiţi în general de Dumnezeu. Cum se poate una ca aceasta? Suntem noi oare, tu și cu mine, îndeajuns de goliţi de sine, oameni ai rugăciunii, cu o singură ţintă?

S-ar putea să răspunzi: „Ocuparea cu noi înşine, cu căile noastre, cu faptele noastre este sărăcie”. Da; dar dacă căile noastre nu sunt ce ar trebui să fie trebuie să ne ocupăm cu ele - trebuie să le judecăm. Domnul prin profetul Său Hagai a chemat pe Iudeii din vechime „să-şi cerceteze căile” iar Domnul Isus a spus celor şapte Adunări „ştiu lucrările tale”. Este un mare pericol în a rămâne satisfăcuţi de cunoștința noastră, de principiile noastre, de poziţia noastră şi în acelaşi timp să umblăm într-un duh carnal, lumesc, suficient, nepăsător. Sfârşitul acestor lucruri va fi, fără îndoială, teribil. Să luăm seama la aceste lucruri. Fie ca mustrarea apostolică să cadă pe inimile noastre cu o putere divina : „Luați seama la voi înşivă ca să nu pierdem ce am lucrat, ci să primim răsplată deplină.”(2. Ioan 8.)

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact