O ştire bună dintr-o ţară îndepărtată - rascumparare.ro

O ştire bună dintr-o ţară îndepărtată

de W. W. Fereday

"Ca apele reci pentru un suflet însetat, aşa este o ştire bună dintr-o ţară îndepărtată." – Proverbe 25:25

Apa este imaginea Evangheliei. O găsim folosită astfel în ultimul capitol al Scripturii: "cine vrea să ia apa vieţii fără plată"

În parabola minelor din Luca 19, Domnul aseamănă cerurile cu "o ţară îndepărtată". De ce aceasta? În primele capitole din Geneza, cerurile par foarte aproape, iar Dumnezeu un vecin din apropiere. Citim acolo despre o grădină plantată de mâna Creatorului, conţinând tot ceea ce era plăcut vederii şi bun de mâncat. Aceasta era casa primului om şi a soţiei sale şi acolo Domnul Dumnezeu obişnuia să vină şi să aibă dulci conversaţii cu ei. Dar toate acestea s-au schimbat repede. A venit o zi când Adam şi soţia sa s-au ascuns din prezenţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Păcatul a fost cauza acestei situaţii. Lui Israel i se va spune mai târziu: "ci nelegiuirile voastre au făcut o despărţire între voi şi Dumnezeul vostru" (Isaia 59:2). Păcatul intrând astfel, plăcerea lui Dumnezeu a încetat şi cerul, din acel moment, a părut ca "o ţară îndepărtată". Nu există nicio atracţie morală între cer şi pământ acum.

Dar a existat un Vizitator dintr-o ţară îndepărtată. Ioan 1:14 ne spune: "Cuvântul s-a făcut carne şi a locuit printre noi […] plin de har şi de adevăr". Aceasta este Persoana glorioasă despre care citim mai sus, în acelaşi capitol, că El era la început cu Dumnezeu şi că El era Dumnezeu. Mai mult "toate au fost făcute prin El şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut". Ce Vizitator! În Ioan 6:38 Îl auzim spunând: "pentru că am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis". Ascultătorii Săi necredincioşi s-au poticnit de aceasta şi au spus: "Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă noi îi cunoaştem? Cum spune El deci: «Am coborât din cer»?". În orbirea lor, nu au văzut în El nimic mai mult decât Fiul unui tâmplar.

Locuitorii Marii Britanii sunt obişnuiţi să deosebească vizitatorii. Din când în când împăraţi şi regi vin pe ţărmurile lor. Ei sunt întotdeauna bine primiţi şi se întorc acasă încântaţi. Dar cum a fost primit Fiul lui Dumnezeu când a venit pe pământ? "El era în lume şi lumea prin El a fost făcută şi lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit". Cu mult timp în urmă, Isaia scrisese despre El: "El era dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa".

Fiul lui Dumnezeu nu numai că a fost respins când a venit, dar El a fost şi omorât. În parabola viticultorilor, El a arătat aceasta mai înainte ca grozava faptă să fie înfăptuită. Trimiţând o mulţime de servitori la acei vieri, dar fără niciun folos, la urmă, stăpânul viei l-a trimis pe fiul său, spunând: "îl vor respecta". Stăpânul este Dumnezeu, Fiul este Domnul Isus. Dar când viticultorii l-au văzut pe fiul, au spus: "Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, pentru ca moştenirea să fie a noastră" (Matei 21). Acesta este modul în care oamenii L-au tratat pe Domnul Isus. În ciuda vorbelor şi faptelor Sale unice, ei L-au urât şi L-au înjunghiat (Ioan 15:22-24).

Şi apoi? Tânărul Prinţ de Wales a făcut recent un tur pe continent. A fost tratat cu respect peste tot, dar să presupunem că ar fi fost omorât, şi aceasta cu aprobarea autorităţilor, ce s-ar fi întâmplat după aceea? Cu siguranţă că mâna grea a răzbunării ar fi căzut undeva. Când statuia Împăratului Adrian a fost distrusă în timpul unei răscoale în Antiohia, poporul a tremurat la gândul consecinţelor. Dar ce s-a întâmplat când Hristos a fost omorât? În Fapte 1 Îl vedem înălţându-Se acolo unde fusese mai dinainte, purtând rănile pe care oamenii I le-au făcut Persoanei Sale sfinte, la dreapta tronului lui Dumnezeu – privelişte a tuturor priveliştilor pentru oştile îngereşti! Cum a răspuns Dumnezeu la aceasta? Pentru zece zile a fost linişte. Apoi cerurile s-au mai deschis încă odată şi Duhul Sfânt S-a coborât. Pentru ce? Pentru a-i nimici pe fii oamenilor cei vinovaţi? Nu, ci pentru a predica Evanghelia. Potrivit cu Fapte 2, îl auzim pe Petru dovedind ascultătorilor săi păcatul îngrozitor prin omorârea lui Hristos şi concluzionând prin a le oferi tuturor iertarea păcatelor în numele Său. Mântuitorul, înainte de a Se înălţa, a spus că pocăinţa şi iertarea păcatelor vor fi predicate în numele Său tuturor naţiunilor, începând din Ierusalim (Luca 24:47). Chiar ucigaşii Săi erau cei care aveau astfel primii oportunitatea binecuvântării. Bineînţeles că mesajul iertării păcatelor pentru fiecare este "ştirea bună dintr-o ţară îndepărtată". Noi meritam mânia şi, în schimb, ni s-a oferit iertarea şi pacea!

De ce nu sunt oamenii dornici de astfel de binecuvântări despre care ne vorbeşte textul nostru? Ei nu sunt "însetaţi". Apele reci sunt primite doar de sufletele însetate. Cei însetaţi sunt invitaţi cu cea mai mare delicateţe. Apocalipsa 22:17 spune: "cine însetează să vină". Dar oamenii nu sunt însetaţi. Ei nu simt deloc această nevoie şi de aceea nu sunt interesaţi. Dar când "ştirea bună" de un alt fel se apropie, atunci oamenii sunt suficient de interesaţi. Să presupunem că cineva din oraşul nostru intră în posesia unei moşteniri sau a unui titlu de nobil, nu ar deveni aceasta imediat tema generală de discuţie? Sau, pentru a ne lămuri mai bine, să presupunem că cineva dintre noi a fost înştiinţat de o moştenire lăsată lui, cât de dorit ar fi el atunci? Şi-ar pune pentru totdeauna sculele sale jos şi s-ar repezi pentru a intra în posesiunea sa. Totuşi când "ştirea bună dintr-o ţară îndepărtată" se adresează oamenilor cu privire la iertarea păcatelor şi binecuvântarea veşnică ei nu sunt interesaţi deloc! Ei nu găsesc nimic în ea care să merite să gândească la ea!

Încă un cuvânt. Vizitatorul din ţara îndepărtată va veni din nou. Lumea nu a văzut sfârşitul Său. Parabola minelor vorbeşte atât de limpede. Dar cum se va întoarce El? Nu în smerenie şi har, printr-o a doua misiune de milă, ci în putere împărătească pentru a se răzbuna pe toţi vrăjmaşii Săi. Să ascultăm cuvintele grozave ce ies de pe buzele Sale binecuvântate: "Mai mult, pe vrăjmaşii aceia ai mei, care n-au vrut ca eu să împărăţesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i înaintea mea!" (Luca 19:27). Acesta nu este numai un limbaj de parabolă, ci prezentarea unei realităţi grozave. Cel care este în prezent proclamat ca Mântuitor al tuturor este Judecătorul divin al viilor şi al morţilor. Cu cei vii va avea El de a face la apariţia Sa; pe morţi îi va chema înaintea Sa la sfârşitul timpului.

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact