O minune a harului lui Dumnezeu - rascumparare.ro

O minune a harului lui Dumnezeu

"...mulţumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină, care ne-a eliberat de stăpânirea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Sale" (Coloseni 1:12-13)

În salonul bogat mobilat, dintr-o elegantă casă din Londra, două persoane purtau o discuţie. Una din ele, o doamnă cu faţa tristă şi descurajată, cealaltă, un preot care se străduia să o îmbărbăteze. "Sunteţi demoralizată, stimată doamnă, spuse el ; suferiţi de un fel de depresie spirituală şi trebuie să acţionaţi pentru a o îndepărta. Folosiţi-vă întreaga dumneavoastră tărie şi voinţă pentru a lupta împotriva acestei slăbiciuni trecătoare". Faţa interlocutoarei sale s-a luminat puţin şi preotului nu i-a scăpat această uşoară schimbare şi a continuat pe un ton convingător: "Da, într-adevăr, aveţi nevoie de o schimbare; astăzi se ţine un concert la sala Saint James; mergeţi şi distraţi-vă".

Doamna X., urmând sfatul vizitatorului său, s-a dus în după amiaza acelei zile la sala unde avea să se ţină concertul. Abia s-a aşezat pe scaun că a observat cu mirare că în sală nu era niciun instrument muzical şi nici muzicieni. Foarte surprinsă a cerut explicaţii unei doamne aşezate lângă ea. "Oh! răspunse aceasta, concertul va avea loc în această seară. În această după amiază M. N. va ţine o evanghelizare. "Am făcut o greseală", spuse doamna X, tare încurcată. "Nu pot asista la o astfel de reuniune, trebuie să plec imediat"; s-a sculat în grabă, dorind să părăsescă sala înainte ca predicatorul, care urcase în acel moment pe scenă, să înceapă să vorbească. În graba sa, a lovit mai multe umbrele din spatele scaunului, care au căzut cu zgomot. Contrariată de această stângăcie, şi de teama să nu se facă de ruşine a luat loc pe scaun.

"Ce necaz" spuse "dar ce să fac? acum este prea târziu să plec; în definitiv nu este nicio nenorocire dacă trebuie să stau aici o oră. Mă voi concentra să nu ascult". Dar, surpriză, într-o clipă tot interesul i-a fost trezit. Asculta cu o atenţie din ce în ce mai mare cuvintele predicatorului, care vestea ascultătorilor săi Evanghelia harului şi dragostea lui Dumnezeu. Textul ales de predicator era acesta: "Cine crede în Fiul are viaţa eternă; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el" (Ioan 3:36).

Erau la această reuniune multe urechi închise, multe inimi pe care mesajul păcii le lăsa indiferente. Istoria atât de preţioasă şi de asemenea atât de serioasă a dragostei lui Dumnezeu şi jertfa Fiului Său, a fost repetată de mii de ori şi pentru mulţi din cei care erau strânşi în această sală, această istorie era atât de cunoscutş încât nu-i mai dădeau importanţa cuvenită. Dar, pentru doamna X, evanghelia lui Hristos avea toată prospeţimea; era într-adevăr o veste bună care i se adresa. Duhul Sfânt I-a deschis inima şi mintea, şi Cuvântul I-a pătruns adânc în suflet; a început să înţeleagă că Evanghelia este "puterea lui Dumnezeu în mântuire pentru oricine crede" (Romani 1:16).

Terminându-se reuniunea, s-a apropiat de predicator şi l-a întrebat: "Cum aş putea să fiu sigură că tot ce aţi spus este adevărat?". "Aveţi o Biblie?" a întrebat domnul M.N. "Nu". "Vă rog să citiţi în a mea". Şi deschizând Cartea sfântă la capitolul 5 din Evanghelia după Ioan, a rugat-o pe doamna X să citească versetul 24, care era subliniat: "Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţa eternă nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă". Domnul M.N. a indicat doamnei X un alt verset, de asemenea subliniat: "V-am scris acestea vouă, ca să ştiţi că aveţi viaţa eternă, vouă care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu" (1.Ioan 5:13).

Doamna X nu avea încă o Biblie, dar un creştin care participase la reuniune şi asistase la discuţie i-a oferit Biblia lui şi a rugat-o să citească şi recitească versetele subliniate. În timp ce doamna X îşi lua rămas bun mulţumindu-i, el i-a spus: "Dumnezeu să binecuvânteze citirea Cuvântului Său pentru sufletul dvs.!". Şi Cel care face mai mult decât cerem sau gândim noi va răspunde acestei cereri, după cum vom vedea mai departe.

După un timp de la evenimentele prezentate mai înainte, doamna X primeşte din nou vizita preotului care a sfătuit-o să meargă la concert. Fiind surprins să întâlnească o faţă senină şi linistită, spuse: "Nu am nevoie să vă întreb ce mai faceţi, văd că sfatul meu a fost eficace!"

"A fost într-adevăr, dar nu după cum gândiţi", răspunse calm doamna X, apoi i-a relatat greşeala involuntară pe care a făcut-o şi cum Dumnezeu a condus totul spre binele ei. Când a terminat de povestit, vizitatorul său, foarte agitat, a început să umble prin camera şi să strige: "Iată ce s-a întâmplat! Aţi căzut în mâna ereticilor! Nu voi încerca să vă conving de eroarea dvs, dar voi trimite pe cineva care va şti mai bine decât mine să vă arate în ce situaţie oribilă vă găsiţi!". El a părăsit încăperea cuprins de indignare.

"Descoperirea cuvintelor Tale lumineză, dând pricepere celor simpli" (Psalmul 119:130). Doamna X a înţeles din Cuvântul lui Dumnezeu că era o păcătoasă pierdută; a găsit în Isus linişte pentru frământările şi tulburările inmii sale. Ce valoare mai aveau pentru ea raţionamentele cele mai subtile dacă nu se bazau pe Cuvântul divin?

Preotul s-a ţinut de cuvânt şi câteva zile mai târziu, un călugăr tânăr îşi făcea anunţată vizita la doamna X. El era renumit pentru abilitatea sa în discuţiile cu adversarii catolicismului şi s-a străduit să dovedească interlocutoarei sale că s-a lăsat atrasă de învăţăturile ereticilor. În timp ce el îşi desfăşura întreaga sa pledoarie pentru a o readuce la Biserica Catolică, doamna X se ruga în linişte, cerând lui Dumnezeu putere şi înţelepciune să-i vorbească acestui tânăr călugăr de darul preţios al vieţii eterne în Hristos. Din clipa de când a intrat în cameră, a înţeles, văzându-i faţa palidă şi slăbită, că este foarte bolnav. După un timp mai lung, văzând că îţi iroseşte argumentele în zadar, călugărul se ridică pentru a pleca. Atunci doamna X, punându-şi prieteneşte mâna pe braţul său, îi spuse: "Vreţi să mă ascultaţi o clipă?" şi în timp ce călugărul o privea întrebător, ea continuă: "Ştiţi că sunteţi foarte bolnav, poate foarte aproape de eternitate? Unde veţi merge?" Călugărul nu răspunse, dar nu arăta că este deranjat de întrebare. Un verset citit recent i-a venit în minte doamnei X "Credinţa vine în urma auzirii, şi auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu" (Roamani 10:17). "Să-i dau Cartea care a vorbit conştiinţei mele?" îşi zise şi fără a sta pe gânduri a luat Biblia cu versetele subliniate, spunându-i cum Dumnezeu a binecuvântat sufletul ei prin citirea Bibliei. "Luaţi această carte; citiţi-o şi dacă într-o zi veţi dori să vorbiţi cu mine despre aceste lucruri, anunţaţi-mă şi voi veni să vă văd ".

S-au scurs câteva luni. Doamna X s-a gândit adesea la vizitatorul său, dar nu avea nicio veste de la el. În sfârşit, într-o dimineaţă - când urma să plece din Londra pentru a merge la colegiul din Eton unde fiul său urma să intre în vacanţă - a aflat că tânărul călugăr este grav bolnav şi doreşte cu ardoare să o vadă. "Ce să fac, îşi zise ea tulburată. Fiul meu mă aştepta şi se bucura de venirea mea. Trebuie să-l dezamăgesc atât de tare? Alegerea era foarte dificilă: de-o parte o apăsa dragostea de mamă, iar de alta simţea că trebuie să răspundă dorinţei muribundului. Sentimentul matern a fost mai puternic: "O zi de întârziere nu va însemna nimic, îşi zise ea; voi fi aici diseară, iar mâine dimineaţă la prima oră voi merge să-l văd pe bolnav".

Şi doamna X a plecat la Eton.

A doua zi, foarte devreme, a plecat la mânăstirea unde locuia călugărul. Uşa camerei sale era între-deschisă. O linişte profundă domnea în interior, iar o soră de caritate îngenuncheată la piciorul patului i-a arătat că a venit prea târziu: moartea nu a aşteptat; într-un mod voit a neglijat o ocazie cu care nu se va mai întâlni niciodată. În timp ce stătea acolo, ochii erau fixaţi asupra buzelor închise care ieri ar fi putut răspunde la întrebarea care-i frământa inima; plină de tristeţe strigă instantaneu: "Oh! spune-mi cum a murit!"

Sora de caritate, îngenuncheată, se ridică şi se uită la doamna X cu o privire rigidă şi rece, în timp ce vizitatoarea aştepta cu nerăbdare un cuvânt de mângâiere. "Vă voi spune cum a părăsit această lume, spuse în sfârşit sora de caritate. El a murit blestemându-vă, pe dvs. şi Biblia dvs.!" Nu, aceasta nu putea fi adevărat! Pentru ce acea chemare atât de stăruitoare de ieri, doar pentru a o blestema? Nu, sora minte; în zadar încerca să obţină şi alte detalii, dar nu reuşi şi în final părăsi mânăstirea.

Un val de tristeţe o cuprinse. Ah! de ce nu a venit atunci când a chemat-o? Reproşuri amare, întrebări tulburătoare cu privire la mântuirea tânărului călugăr o asaltau şi o frământau mult timp şi nu găsea mângâiere decât la gândul nemărginitei îndurări a lui Dumnezeu. Dacă ea a fost slabă şi neascultătoare, braţul Său nu era prea scurt pentru a elibera, nici harul Său prea mic pentru a ajuta.

După mai mult timp, după aceste evenimente, doamna X părăseşte Anglia şi se stabileşte pe continent. Într-o zi i se anunţă vizita unei compatrioate al cărei nume îi era necunoscut. În timp ce doamna X se afla în faţa unei necunoscute, aceasta îi zise: "Nu mă recunoaşteţi? Într-adevăr, este greu să mă recunoaşteţi îmbrăcată astfel. Sunt sora de caritate pe care aţi întâlnit-o în camera părintelui A care a murit blestemându-vă". Uimirea prietenei noastre nu poate fi descrisă. N-ar fi recunoscut niciodată în vizitatoarea sa pe călugăriţa de altă dată. O rugă să se aşeze şi să-i spună de ce a părăsit mânăstirea şi cu ce ocazie o vizitează.

"V-am căutat mult, foarte mult, a început fosta soră de caritate, dar până astăzi căutările mele au fost fără rezultat. Şi totuşi trebuia să vă găsesc şi să-mi descarc conştiinţa de o greutate ce mă apasă. Ah! iubită doamnă, v-am minţit atunci într-un mod foarte ruşinos. Parintele A nu a murit blestemându-vă, aşa cum v-am spus atunci. Dimpotrivă, el a murit bucuros în credinţa sigură în Mântuitorul său. Era deplin convins de mântuirea sa. Căci se odihnea pe lucrarea împlinită de Isus Hristos. Dar nimeni nu trebuia să ştie aceasta; lucrul acesta nu trebuia să se răspândească în afara mânăstirii! Am fost forţată să vă mint şi am venit să vă mărturisesc vina şi să vă cer să mă iertaţi".

Vizitatoarea s-a oprit, privind la doamna X, prea mişcată să spună ceva, apoi spuse: "Înainte sa moară, părintele A ne-a rugat să vă înapoiem Biblia care i-a fost foarte preţioasă şi să vă spunem că a plecat binecuvântându-vă. Vai! am crezut că fac bine ascultând de superiorii mei şi v-am ascuns aceste detalii. Doamna X privea pe această femeie cu o profundă simpatie şi mulţumea lui Dumnezeu că a răspuns nu doar rugăciunilor sale, ci şi pentru faptul că I-a luat de pe inimă o greutate foarte mare. Nu este nevoie să spunem că i-a acordat iertarea cerută. Sărmana călugăriţă nu a crezut că poate scăpa de porunca superiorilor săi; după ce a păcătuit a crezut că poate câştiga cerul prin rugăciuni, penitenţe şi faptele sale bune, căci nu cunoştea falimentul total în care se găseşte omul, şi nu ştia că nu au nicio valoare eforturile sale pentru a satisface un Dumnezeu sfânt şi drept. Nu ştia nimic de dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă (Efeseni 3:19). Şi cum ar fi putut să ştie? Cuvântul lui Dumnezeu îi era necunoscut; pe patul de moarte al tânărului călugăr a putut să vadă pentru prima dată pacea unui suflet care se odihneşte pe Isus; acolo a simţit pentru prima dată goliciunea şi sărăcia inimii sale, în ciuda devotamentului său exterior; acolo pentru prima dată a pus la îndoială tot ce a învăţat.

Cele două femei au stat mult timp de vorbă împreună şi simţeau o afecţiune mărită între ele. Căci prin harul lui Dumnezeu fosta călugăriţă a trăit aceleaşi experienţe ca şi noua sa prietenă. Mica Biblie, cu versetele subliniate, a fost şi pentru ea ghidul care a condus-o la Mântuitorul. După moartea călugărului, a luat această Biblie şi a citit-o în ascuns. Lumina divină a pătruns până în interiorul sufletului său, descoperindu-i grozăvia stării sale. A trecut prin zile de frământări şi lupte, dar harul lui Dumnezeu a biruit şi acum se bucura de pace prin credinţa în Hristos, "pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Său" (Romani 3:25). Cu recunoştinţă lăuda acum "gloria harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit; în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor" (Efeseni 1:6,7).
Fosta soră de caritate a părăsit ordinul bisericesc şi veşmintele monahale şi s-a hotărât de acum înainte să-I slujească lui Dumnezeu potrivit voii Sale, "cu respect şi cu teamă" (Evrei 12:28), nu cu speranţa să câştige mântuirea sufletului său, ci pentru că Dumnezeu a mântuit-o prin harul Său. Planurile lui Dumnezeu au triumfat o dată în plus faţă de vicleniile vrăjmaşului, după cum este scris: "Multe sunt gândurile în inima omului, dar planul Domnului, acela se împlineşte" (Proverbe 19:21).

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact