Este pace? - rascumparare.ro

Este pace?

de W. W. Fereday

"Şi a fost aşa: cum l-a văzut Ioram pe Iehu, a zis: Pace, Iehu? Şi el a zis: Ce pace, cât timp curviile mamei tale, Izabela, şi vrăjitoriile ei sunt aşa de multe?" – 2 Împăraţi 9:22.

Este nelinişte şi chiar panică ceea ce se poate desluşi din întrebarea lui Ioram: "Pace, Iehu?". Continuarea dovedeşte că era o ocazie potrivită pentru astfel de sentimente. Era un timp de transformare în Israel. O revoluţie fusese în curs de desfăşurare, care l-a costat îndată pe împăratul Ioram atât tronul, cât şi viaţa.

Împrejurările pot fi relatate pe scurt. Israelul şi Siria erau în război pentru Ramot din Galaad. Ioram, fiind rănit, a fost forţat să se întoarcă la Izreel pentru a-şi consulta doctorii şi lăsându-şi căpitanii să continue campania. Într-o zi a venit în tabără unul din fii profeţilor, care l-a informat pe Iehu că era voia Domnului ca el să fie împărat peste Israel. Fără să stea pe gânduri, Iehu a căutat sprijinul tovarăşilor săi comandanţi şi s-a îndreptat imediat către Izreel pentru a răsturna tronul stăpânului său. Santinela din turnul cetăţii regale raportând apropierea rapidă a armatei, au fost trimişi doi călăreţi înainte pentru a cerceta dacă totul era în ordine. Deoarece mesagerii nu se întorceau, împăratul s-a pregătit el însuşi pentru a-l întâmpina pe Iehu cu îngrijorătoarea întrebare. "Pace, Iehu?". Să observăm răspunsul. "Ce pace, cât timp curviile mamei tale, Izabela, şi vrăjitoriile ei sunt aşa de multe?". Sensul este că nu se puteau aştepta la pace cu atât de mult păcat nejudecat în ţară.

Ioram, care a înfruntat astfel propria moarte, fusese o persoană foarte privilegiată. Domnul s-a ostenit mult cu el. Să vedem acest împărat în 2 Împăraţi 3, întorcându-se împreună cu alţi doi suverani către profet în împrejurări de cumplită nenorocire. Nu se găsea niciun strop de apă pentru oştile lor. Nevoile lor au fost satisfăcute într-un mod minunat prin bunătatea lui Dumnezeu. Apoi îl vedem în 2. Împăraţi 5 devenind conştient de minunata putere vindecătoare a Domnului în problema leprei lui Naaman. În următorul capitol îl găsim pe Dumnezeu avertizându-l în mai multe ocazii de planurile împotriva sa şi astfel apărându-l. 2. Împăraţi 7 prezintă istoria asediului asupra Samariei şi intervenţia extraordinară a lui Dumnezeu în folosul poporului copleşit de foame; iar 2. Împăraţi 8 ni-l prezintă pe împărat în discuţie cu Ghehazi şi aflând de la el toate lucrările minunate făcute de Ilie, stăpânul său. În atâtea moduri diferite a vorbit Domnul inimii şi conştiinţei acestui om, poate se va întoarce de la căile lui rele şi să trăiască. Dar în ciuda tuturor acestor favoruri, Ioram a pierit. Cât de des nu ne-a vorbit Domnul şi nouă? Să ne întrebăm şi noi câte favoruri s-a îndurat El să ne dea şi nouă? Aceasta este aplicaţia de actualitate a textului nostru. Trăim într-un timp de dezordine universală. Revoluţii atât în Est, cât şi în Vest; războaie şi ameninţări de războaie în diferite direcţii. În domeniul industrial este nelinişte în toate direcţiile. Gândind astfel, oamenii sunt destul de mult în starea minţii descrisă de Mântuitorul în Luca 21:25-26: "şi pe pământ necaz al naţiunilor în nedumerire, […] oamenii murind de frică şi în aşteptarea celor care vin peste pământul locuit". Întrebarea plină de teamă de pretutindeni este: "Este pace?". Cât de uşuraţi sunt oamenii să afle că atmosfera în direcţia Germaniei este întrucâtva mai clară decât odinioară! Cu câtă mulţumire aud oamenii despre o grevă împiedicată aici sau stabilizată dincolo! Cum s-ar simţi întreaga Anglie dacă ziarele de mâine ar raporta o stabilizare a grevei minerilor? Toată lumea realizează că aceste chestiuni nu sunt încă rezolvate, că dificultăţile sunt doar trecute cu vederea, pentru a creşte într-un timp viitor. Nimeni nu crede că s-a ajuns la rădăcină.

"Este pace?" este întrebarea ce produce îngrijorare astăzi, la fel ca în vremea lui Ioram. Răspunsul dat oamenilor trebuie să fie bazat pe aceleaşi reguli ca răspunsul către Ioram din trecut. Pacea este de neatins împreună cu un păcat nejudecat. Este un păcat ce stă la uşa lumii de astăzi în comparaţie cu care chiar şi curviile şi vrăjitoriile Izabelei erau nimic. Despre ce păcat este vorba?

Să ne întoarcem în gând cu 1900 de ani în urma în istoria lumii. În Betleem se năştea un prunc despre care se scrisese cu secole înainte: "Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii." (Isaia 9:6). Afară în câmp, oştile cereşti celebrau naşterea sa astfel: "Glorie lui Dumnezeu în cele preaînalte şi pe pământ pace, în oameni bună plăcere" (Luca 2:14). El a venit din ceruri pentru a aduce pace într-o scenă abătută îndelung prin păcat. Judecata nu era misiunea Lui. Aşa cum spune Petru în Fapte 10:36, Dumnezeu vestea "Evanghelia păcii prin Isus Hristos". Bătrânul Simeon, în timp ce privea minunatul Bebeluş, l-a binecuvântat pe Dumnezeu spunând: "Acum, lasă pe robul Tău să plece, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, pentru că au văzut ochii mei mântuirea Ta". Vederea Mântuitorului a împrăştiat din gândul său orice teamă de moarte şi i-a umplut sufletul cu pace.

Dar oamenii L-au respins pe Prinţul Păcii. "Pleacă de la noi!" (Iov 22:17); strigătul a fost acelaşi când Fiul a venit pe pământ. Deoarece Fiul era Cel care îl descoperea pe Tatăl, respingerea Fiului a implicat şi respingerea Tatălui. "M-au văzut şi M-au urât, şi pe Mine şi pe Tatăl Meu" (Ioan 15:24). Aceasta explică cuvintele Mântuitorului din Matei 10:34: "Să nu gândiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie". Misiunea Lui a fost pacea, dar refuzul oamenilor faţă de El a făcut ca pacea să fie imposibilă, iar ei au trebuit să sufere sabia în schimb. Când Domnul Isus s-a gândit la urmările asupra oamenilor, El a plâns, spunând: "Dacă ai fi cunoscut şi tu […] cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tai." (Luca 19:42). Şi astfel a devenit adevărat pentru oamenii de pretutindeni: "n-au cunoscut calea păcii" (Romani 3:17).

Nu este nevoie de aceia care profeţesc vorbe dulci. În zilele lui Ieremia, unii spuneau "Pace, pace" în timp ce sabia Domnului era atârnată deasupra ţării; şi noi avem asemenea profeţi falşi în mijlocul nostru în timpurile noastre. În cazul în care unii ca aceştia pot fi crezuţi, atunci răsturnările din toate domeniile sunt durerile naşterii ale unei noi zile mai bune. Omul este în curs de dezvoltare de la stadiul de crisalidă şi va fi cât de curând o făptură mult mai glorioasă decât a fost vreodată. Toţi cei care vorbesc astfel amăgesc sufletele oamenilor. Mai la subiect sunt cuvintele lui Isaia în Isaia 57:20-21: "Dar cei răi sunt ca marea tulburată, care nu se poate linişti, şi valurile ei aruncă afară noroi şi mâl. Pentru cei răi nu este pace, zice Dumnezeul meu".

Care este punctul de vedere al Scripturii? Distrugere peste distrugere, catastrofă peste catastrofă până când întreaga ordine omenească a fost aruncată în praf. Atunci Dumnezeu Îl va aduce în scenă pe Omul Său, Isus Cel respins de lume, şi El îşi va întemeia tronul Său peste ruinele a tot ceea ce este omenesc. Dă-mi voie acum să fac un apel la fiecare inimă! De ce să nu fii tu în ordine cu Dumnezeu? Atunci nu vei mai suferi niciun necaz, indiferent de ce s-ar întâmpla. Hristos a făcut "pace prin sângele crucii Lui" (Coloseni 1:20). Aici avem aranjarea chestiunii păcatului, o problemă de o mai mare importanţă pentru tine personal decât orice altă chestiune politică sau industrială a lumii. Dumnezeu afirmă că păcatul a fost întâmpinat prin sângele ispăşitor. Prin urmare pacea este predicată "vouă celor de departe şi pace celor de aproape" (Efeseni 2:17); este pentru naţiuni şi iudei deopotrivă. Credinciosul este îndreptăţit prin credinţă şi are pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos (Romani 5:1). Mai mult decât atât, fiecare credincios este invitat să aducă fiecare cerere înaintea lui Dumnezeu, cu dulcea asigurare că "pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Isus" (Filipeni 4:7). În 2 Tesaloniceni 3:16, la încheierea unei epistole ce se ocupă de grozăviile din zilele din urmă, găsim următoare cuvinte încurajatoare: "Însuşi Domnul păcii să vă dea pacea întotdeauna în orice fel". În mijlocul falimentului imperiilor şi împărăţiilor, distrugerii oricărei instituţii străvechi şi răsturnarea oricărei legi şi ordini, omul care este în rânduială cu Dumnezeu în virtutea crucii de la Calvar îşi poate permite să fie în pace desăvârşită. Va fi suficient să închei cu cuvintele din Iov 22:21: "Împrieteneşte-te cu El, te rog, şi fii în pace: prin aceasta îţi va veni fericirea".

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact