rascumparare.ro

Biblia

2 Imparati

Alege un capitol:


Capitolul 1

1. Şi, după moartea lui Ahab, Moab s-a răsculat împotriva lui Israel.

2. Şi Ahazia a căzut printre gratiile din camera lui de sus, care era în Samaria, şi s-a îmbolnăvit; şi a trimis soli, zicându-le: „Mergeţi şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, dacă mă voi ridica din boala aceasta“.

3. Şi îngerul Domnului i-a zis lui Ilie tişbitul: „Ridică-te şi suie-te în întâmpinarea solilor împăratului Samariei şi spune-le: «Pentru că nu este Dumnezeu în Israel, mergeţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?

4. Acum deci, aşa zice Domnul: «Nu vei coborî din patul în care te-ai suit, ci vei muri negreşit»“. Şi Ilie a plecat.

5. Şi solii s-au întors la el; şi el le-a zis: „De ce v-aţi întors?“

6. Şi ei i-au zis: „Un om s-a suit în întâmpinarea noastră şi ne-a zis: Mergeţi, întoarceţi-vă la împăratul care v-a trimis şi spuneţi-i: Aşa zice Domnul: «Pentru că nu este Dumnezeu în Israel, trimiţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? Deci nu vei coborî din patul în care te-ai suit, ci vei muri negreşit»“.

7. Şi el le-a zis: „Ce fel de om era cel care s-a suit în întâmpinarea voastră şi v-a spus cuvintele acestea?“

8. Şi ei i-au zis: „Un om în haină de păr şi încins la coapse cu un brâu de piele“. Şi el a zis: „Este Ilie tişbitul“.

9. Şi a trimis la el o căpetenie peste cincizeci, cu cei cincizeci ai săi. Şi acesta s-a suit la el şi, iată, el şedea pe vârful muntelui. Şi i-a zis: „Om al lui Dumnezeu, împăratul a zis: «Coboară!»“

10. Şi Ilie a răspuns şi a zis căpeteniei peste cincizeci: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să coboare foc din ceruri şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!“ Şi a coborât foc din ceruri şi i-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci ai lui.

11. Şi din nou a trimis Ahazia la el altă căpetenie peste cincizeci, cu cei cincizeci ai săi. Şi el a vorbit şi i-a zis: „Om al lui Dumnezeu, aşa zice împăratul: «Grăbeşte-te să cobori!»“

12. Şi Ilie a răspuns şi i-a zis: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să coboare foc din ceruri şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi“. Şi a coborât foc de la Dumnezeu din ceruri şi i-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci ai lui.

13. Şi din nou a trimis o căpetenie peste a treia ceată de cincizeci, cu cei cincizeci ai săi. Şi a treia căpetenie peste cincizeci s-a suit şi a venit şi a îngenuncheat înaintea lui Ilie, l-a rugat şi i-a zis: „Om al lui Dumnezeu, să aibă preţ, te rog, înaintea ochilor tăi sufletul meu şi sufletul acestor cincizeci de robi ai tăi.

14. Iată, a coborât foc din ceruri şi a mistuit pe cele două căpetenii dintâi peste cincizeci, cu cei cincizeci ai lor, şi acum să aibă preţ sufletul meu înaintea ochilor tăi“.

15. Şi îngerul Domnului a zis lui Ilie: „Coboară cu el, nu te teme de el“. Şi s-a ridicat şi a coborât cu el la împărat.

16. Şi el i-a zis: „Aşa zice Domnul: «Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului (ca şi cum nu este Dumnezeu în Israel, ca să întrebi cuvântul Lui), pentru aceasta nu vei coborî din patul în care te-ai suit, ci vei muri negreşit»“.

17. Şi el a murit după cuvântul Domnului pe care i-l spusese Ilie. Şi Ioram a început să împărăţească în locul lui, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda, pentru că el nu avea fiu.

18. Şi celelalte fapte ale lui Ahazia, ce a făcut, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?