rascumparare.ro

Biblia

Cantarea cantarilor

Alege un capitol:


Capitolul 1

1. Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon.

2. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Pentru că iubirea ta este mai bună decât vinul.

3. Miresmele tale au un miros plăcut. Numele tău este o mireasmă vărsată; de aceea te iubesc fecioarele.

4. Trage-mă! Să alergăm după tine! – Împăratul m-a dus în camerele sale. – Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Ne vom aminti de iubirea ta mai mult decât de vin; pe drept te iubesc ele.

5. Sunt neagră, dar sunt plăcută, fiice ale Ierusalimului, ca şi corturile Chedarului, ca perdelele lui Solomon.

6. Nu vă uitaţi la mine că sunt neagră, pentru că m-a privit soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine: m-au pus păzitoare la vii; via mea, care este a mea, nu am păzit-o.

7. Spune-mi, tu, pe care te iubeşte sufletul meu, unde-ţi paşti turma, unde o odihneşti la amiază? Pentru că, de ce să fiu ca una rătăcită pe lângă turmele tovarăşilor tăi?

8. Dacă nu ştii unde, tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele turmei şi paşte-ţi iezii lângă colibele păstorilor!

9. Iubita mea, te asemăn cu o iapă de la carele lui Faraon.

10. Frumoşi sunt obrajii tăi cu şiraguri de mărgăritare, gâtul tău cu lănţişoare de podoabă!

11. Îţi vom face şiraguri de aur cu stropituri de argint.

12. În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.

13. Un mănunchi de mir este preaiubitul meu pentru mine; el va petrece noaptea între sânii mei.

14. Preaiubitul meu este pentru mine un ciorchine de flori de hena în viile din En Ghedi.

15. Iată, ce frumoasă eşti, iubita mea! Iată, ce frumoasă eşti: ochii tăi sunt porumbei.

16. Iată, ce frumos eşti, preaiubitul meu, ce plăcut eşti! Şi patul nostru este verdeaţă.

17. Grinzile caselor noastre sunt cedri; bolţile noastre sunt chiparoşi.