rascumparare.ro

Biblia

Isaia

Alege un capitol:


Capitolul 1

1. Viziunea lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe care a văzut-o în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţi ai lui Iuda.

2. Auziţi, ceruri, şi pleacă urechea, pământule, pentru că Domnul a vorbit: „Am hrănit şi am crescut fii şi ei s-au răzvrătit împotriva Mea.

3. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu are inteligenţă“.

4. Oh, naţiune păcătoasă, popor plin de nelegiuire, sămânţă de răufăcători, fii stricaţi! L-au părăsit pe Domnul, L-au dispreţuit pe Sfântul lui Israel, I-au întors spatele.

5. De ce să mai fiţi loviţi? Veţi spori în răzvrătire! Tot capul este bolnav şi toată inima slăbită.

6. Din talpa piciorului până în creştet, nimic nu-i sănătos în el; răni şi vânătăi şi bube deschise: necurăţate, nici legate, nici alinate cu untdelemn.

7. Ţara voastră este pustiită, cetăţile voastre sunt arse cu foc; pământul vostru vi-l mănâncă străinii înaintea ochilor voştri şi este pustiit, ca răsturnat de străini.

8. Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca un acoperiş într un câmp de castraveţi, ca o cetate asediată.

9. Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o foarte mică rămăşiţă, am fi fost ca Sodoma, ne am fi asemănat cu Gomora.

10. Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Plecaţi urechea la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!

11. „Ce-Mi trebuie mulţimea jertfelor voastre?“ zice Domnul; „Sunt sătul de arderile-de-tot de berbeci şi de grăsimea vitelor îngrăşate şi nu-Mi place sângele taurilor şi al mieilor şi al ţapilor.

12. Când veniţi să vă arătaţi înaintea feţei Mele, cine a cerut aceasta din mâna voastră, ca să călcaţi curţile Mele?

13. Nu mai aduceţi daruri deşarte. Tămâia Îmi este o urâciune, luna nouă şi sabatul, chemarea adunărilor. Nu pot suferi nelegiuirea şi adunarea de sărbătoare.

14. Sufletul Meu urăşte lunile voastre noi şi sărbătorile voastre. Îmi sunt o povară. Am obosit purtându-le.

15. Şi când vă veţi întinde mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi; chiar dacă vă veţi înmulţi rugăciunile, nu voi asculta: mâinile voastre sunt pline de sânge.

16. Spălaţi-vă, curăţiţi-vă; depărtaţi răutatea faptelor voastre dinaintea ochilor Mei; încetaţi să faceţi rău!

17. Învăţaţi-vă să faceţi bine; căutaţi judecata dreaptă, faceţi bucurie celui asuprit, judecaţi drept pe orfan, apăraţi pe văduvă!

18. Veniţi dar să ne judecăm“, zice Domnul. „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roşii ca stacojiul, se vor face ca lâna.

19. Dacă veţi avea bunăvoinţă şi veţi asculta, veţi mânca bunătăţile ţării;

20. dar, dacă veţi refuza şi vă veţi răzvrăti, veţi fi mâncaţi de sabie“; pentru că gura Domnului a vorbit.

21. Cum a ajuns o curvă cetatea cea credincioasă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, iar acum locuiesc ucigaşii.

22. Argintul tău s-a făcut zgură, vinul tău este amestecat cu apă;

23. conducătorii tăi sunt răzvrătiţi şi tovarăşi ai hoţilor; fiecare iubeşte mita şi umblă după răsplătiri. Nu judecă drept pe orfan şi cauza văduvei nu ajunge până la ei.

24. De aceea zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah, Mă voi uşura de potrivnicii Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.

25. Şi-Mi voi întoarce mâna împotriva ta şi-ţi voi curăţi zgura ca şi cu leşie, şi-ţi voi îndepărta tot plumbul.

26. Şi-i voi aşeza din nou pe judecătorii tăi ca mai înainte şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea te vei numi «Cetatea dreptăţii», «Oraş credincios»“.

27. Sionul va fi răscumpărat prin judecată, şi cei ai lui care se întorc, prin dreptate.

28. Dar nimicirea va fi a celor răzvrătiţi şi a păcătoşilor laolaltă, şi cei care-L părăsesc pe Domnul vor pieri.

29. Pentru că se vor ruşina de terebinţii pe care i-aţi dorit; şi veţi roşi de grădinile pe care le aţi ales;

30. pentru că veţi fi ca un terebint a cărui frunză se veştejeşte şi ca o grădină care n-are apă.

31. Şi cel tare va fi ca un câlţ şi lucrarea lui ca o scânteie, şi amândoi vor arde împreună şi nimeni nu-i va stinge.