rascumparare.ro

Biblia

Zaharia

Alege un capitol:


Capitolul 1

1. În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a fost către profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:

2. „Domnul S-a mâniat cu mare mânie pe părinţii voştri.

3. Şi tu le vei spune: Aşa zice Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Eu Mă voi întoarce la voi, zice Domnul oştirilor.

4. Nu fiţi ca părinţii voştri, la care au strigat profeţii de mai înainte, zicând: Aşa zice Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă acum de la căile voastre cele rele şi de la faptele voastre cele rele! dar n-au auzit, nici n-au ascultat de Mine“, zice Domnul.

5. „Părinţii voştri, unde sunt ei? Şi profeţii, trăiesc ei pentru totdeauna?

6. Dar cuvintele Mele şi rânduielile Mele pe care le-am poruncit slujitorilor Mei, profeţii, n-au ajuns ele la părinţii voştri?“Şi ei s-au întors şi au zis: „Cum a gândit să ne facă Domnul oştirilor, după căile noastre şi după faptele noastre, aşa ne-a făcut»“.

7. În ziua a douăzeci şi patra a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a fost către profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido,

8. zicând: Am văzut în noaptea aceea şi, iată, un om călărea pe un cal roşu şi stătea între mirţii care erau într-o vale joasă; şi în urma lui erau cai roşii, murgi şi albi.

9. Şi eu am zis: „Ce sunt aceştia, domnul meu?“ Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Îţi voi arăta ce sunt aceştia“.

10. Şi omul care stătea între mirţi a răspuns şi a zis: „Aceştia sunt cei pe care i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul“.

11. Şi ei au răspuns Îngerului Domnului care stătea între mirţi şi au zis: „Noi am cutreierat pământul şi, iată, tot pământul este în pace şi linişte“.

12. Şi Îngerul Domnului a răspuns şi a zis: „Doamne al oştirilor, până când nu Te vei îndura de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care Te-ai mâniat aceşti şaptezeci de ani?“

13. Şi Domnul a răspuns îngerului care vorbea cu mine cuvinte bune, cuvinte mângâietoare.

14. Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Strigă şi spune: Aşa zice Domnul oştirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim şi pentru Sion cu mare gelozie

15. şi M-am mâniat cu mare mânie pe naţiunile cele liniştite; pentru că Eu Mă mâniasem numai puţin şi ei au dat ajutor răului».

16. De aceea, aşa zice Domnul: «M-am întors cu îndurări spre Ierusalim; casa Mea va fi construită în el», zice Domnul oştirilor, «şi funia de măsurat se va întinde peste Ierusalim».

17. Strigă din nou şi spune: Aşa zice Domnul oştirilor: «Cetăţile Mele din nou se vor revărsa de prosperitate şi Domnul din nou va mângâia Sionul şi din nou va alege Ierusalimul»“.

18. Şi mi-am ridicat ochii şi am văzut şi iată patru coarne.

19. Şi am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea?“ Şi el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul“.

20. Şi Domnul mi-a arătat patru fierari.

21. Şi eu am zis: „Ce vin aceştia să facă?“ Şi el a vorbit, zicând: „Acelea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni nu şi-a ridicat capul; dar aceştia au venit să le înspăimânte, ca să dea jos coarnele naţiunilor care au înălţat cornul împotriva ţării lui Iuda ca s-o risipească“.