rascumparare.ro

Biblia

Efeseni

Alege un capitol:


Capitolul 1

1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii şi credincioşii în Hristos Isus care sunt în Efes:

2. Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.

3. Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;

4. după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;

5. El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

6. spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit;

7. în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,

8. pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea,

9. făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi,

10. pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ;

11. în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,

12. ca să fim spre lauda gloriei Sale, noi, care am sperat dinainte în Hristos;

13. în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,

14. care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.

15. De aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii,

16. nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele,

17. ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui,

18. luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi

19. şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,

20. care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti,

21. mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;

22. şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării,

23. care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;