rascumparare.ro

Biblia

Iosua

Alege un capitol:


Capitolul 1

1. Şi a fost aşa: după moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând:

2. „Moise, robul Meu, a murit; şi acum, ridică-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care le-o dau lor, fiilor lui Israel.

3. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi l-am dat vouă, cum am spus lui Moise.

4. De la pustiu şi Libanul acesta până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui, va fi hotarul vostru.

5. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta în toate zilele vieţii tale; cum am fost cu Moise, aşa voi fi cu tine: nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

6. Fii tare şi curajos, pentru că tu vei face pe poporul acesta să moştenească ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da!

7. Numai fii tare şi foarte curajos, ca să iei seama să faci după toată legea pe care ţi-a poruncit-o robul Meu Moise! Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge!

8. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze din gura ta şi să cugeţi asupra ei zi şi noapte, ca să iei seama să faci tot ce este scris în ea; pentru că atunci vei avea reuşită în căile tale şi atunci vei prospera.

9. Nu ţi-am poruncit Eu: «Fii tare şi curajos!»? Nu te teme, nici nu te înspăimânta, pentru că Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge“.

10. Şi Iosua a poruncit dregătorilor poporului, zicând:

11. „Treceţi prin mijlocul taberei şi porunciţi poporului, zicând: «Pregătiţi-vă merinde, pentru că peste trei zile veţi trece Iordanul acesta, ca să intraţi să stăpâniţi ţara pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru ca s-o stăpâniţi»“.

12. Şi Iosua a vorbit rubeniţilor şi gadiţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase, zicând:

13. „Amintiţi-vă de cuvântul pe care vi l-a poruncit Moise, robul Domnului, zicând: «Domnul Dumnezeul vostru v-a dat odihnă şi v-a dat ţara aceasta».

14. Soţiile voastre, micuţii voştri şi vitele voastre vor rămâne în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan, dar voi să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, toţi cei viteji în luptă, şi să-i ajutaţi,

15. până când Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru; atunci vă veţi întoarce în ţara care este moştenirea voastră şi o veţi stăpâni, cea pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui“.

16. Şi ei au răspuns lui Iosua, zicând: „Vom face tot ce ne-ai poruncit şi vom merge oriunde ne vei trimite.

17. Aşa cum am ascultat de Moise în toate, aşa vom asculta de tine; numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine aşa cum a fost cu Moise.

18. Oricine se va ridica împotriva poruncii tale şi nu va asculta de cuvintele tale, în tot ce-i vei porunci, să fie omorât. Numai fii tare şi curajos!“