rascumparare.ro


Decembrie - 2017
DuLuMaMiJo Vi
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Luni, 18 Decembrie

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.“
Isaia 55:8


De ce tocmai astăzi? (1)

Când nu cunoaștem căile lui Dumnezeu cu noi, suntem gata să întrebăm cu repeziciune: „de ce?“ Când nu-L recunoaștem pe Dumnezeu în împrejurările vieții noastre, suntem indignați și chiar ne îndoim de dragostea Sa. Și totuși, căile Domnului cu noi sunt totdeauna binecuvântate.

Acest adevăr a fost recunoscut și de predicatorul Otto Funcke. Într-o zi trebuia să predice într-un sat de munte, care era la o depărtare de șase ore de mers pe jos. Drumul nu era ușor, dar predicatorului îi era clar că Dumnezeu dorea să fie vestită Evanghelia și acolo. Drumul ducea prin văi și dealuri, și din loc în loc trebuia să întrebe de direcția cea bună. La plecare, timpul a fost foarte frumos. Spre amiază se înnorase și curând a început să plouă. Pe drum curgeau șiroaie de apă. Predicatorul obosit înainta cu greu. Ud până la piele și cu un drum de mers de încă trei ore, Funcke se întreba în sinea lui: „De ce tocmai astăzi a venit această ploaie?“ Picioarele erau obosite ca și inima lui.

Dar iată că în vale se zărea o colibă sărăcăcioasă! Întinse pasul și ajunse în curând la colibă. Într-o cameră joasă, o femeie ședea cu un copil în brațe.