rascumparare.ro


Octombrie - 2018
DuLuMaMiJo Vi
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Duminică, 18 Octombrie

„ ...când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la toată truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt...“
Eclesiastul 2:11


Aşa a trecut gloria

Pe lângă faptul că Alexandru Macedon a fost un mare cuceritor şi stăpânitor, a dorit să devină şi un descoperitor de noi ţinuturi. În marşurile sale nesfârşite spre răsărit, prin pustiuri şi lanţuri de munţi, el a căutat India, în spatele căreia, după cum credea el, se sfârşea discul pământului. După traversarea Indusului, l-a aşteptat o armată imensă a unui rege indian. În faţa armatei, erau aliniaţi, ca un zid, sute de elefanţi. Acele „tancuri ale antichităţii“ scoteau nişte sunete stridente, ca de trompetă, din trompele lor ridicate în sus, iar colţii lor uriaşi se mişcau ameninţător. Printr-o încercuire iscusită, Alexandru a ieşit din această situaţie periculoasă.

Când s-a întors în Macedonia după opt ani şi jumătate, Alexandru străbătuse aproape 18.000 de kilometri. În mijlocul activităţii sale neobosite s-a îmbolnăvit de malarie. Avea doar treizeci şi trei de ani când a încetat din viaţă. Aşa a trecut gloria marelui cuceritor. Concluzia biblică rămâne peste toţi oamenii şi peste toate veacurile: „Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?