rascumparare.ro


Noiembrie - 2018
DuLuMaMiJo Vi
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Marți, 18 Noiembrie

„Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.“
Romani 6:11


Aventura sepiei

Întâmplarea s-a petrecut în acvariul grădinii zoologice din Santa Barbara. Când angajații grădinii zoologice au pășit în birouri, au rămas uimiți când au văzut revărsându-se apă sărată spre ei. O sepie dornică să expe-rimenteze deschisese ventilul bazinului ei, lăsând ca sute de litri de apă sărată să se scurgă și să inunde grădina zoologică. Sepiile sunt considerate animale foarte dibace și capabile. Unele specii sunt în stare să-și învârtă tentaculele în jurul corpului lor și apoi să o ia la fugă pe cele două tentacule rămase, când sunt amenințate de vreun pericol.

Această întâmplare se aseamănă mult cu acțiunea noastră. Acțiunea sepiei a fost din greșeală; cu siguranță, nu a intenționat să ajungă de bunăvoie pe uscat. Noi, în schimb, acționăm conștient astfel, risipind și distrugând apa, aerul și alte resurse necesare vieții.

La fel otrăvim și distrugem și mediul de viață al sufletului nostru, inundându-l cu imagini și informații care ne lezează, apoi ne împietresc. Dumnezeu ne oferă o altă cale. Dumnezeu ne invită să venim la El acasă. Acolo este pace și suntem în siguranță. Acolo ne putem odihni în dragostea lui Dumnezeu.