rascumparare.ro


Septembrie - 2018
DuLuMaMiJo Vi
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Vineri, 19 Septembrie

„Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.“
Romani 5:1


Vestea bună a păcii (2)

Starea acelei doamne este comună tuturor oamenilor. Din cauza necunoaşterii Evangheliei, oamenii se mărginesc la tradiţii, datini, forme religioase, care nu sunt de niciun folos, ca să aducă pace în suflet.

Când un păcătos Îl primeşte pe Mântuitorul, are pace cu Dumnezeu. Un astfel de om se odihneşte în conştienţa că datoria păcatelor lui a fost iertată şi că nu va mai fi osândit de acum înainte. O astfel de credinţă aduce pace în suflet. Primul mare beneficiu, de care au parte toţi cei care au fost îndreptăţiţi prin credinţă, este pacea cu Dumnezeu prin Domnul Isus. Prin lucrarea lui Hristos, toate motivele de duşmănie dintre suflet şi Dumnezeu au fost înlăturate. Un astfel de om poate spune fericit:

Odihna la toţi se vesteşte
Şi-o poate oricine afla,
Smerit, umilit de priveşte
La cruce pe Golgota.

Cei care însă nu se încred în jertfa Mântuitorului n-au pace, pentru că ei rămân în păcatele lor, care se războiesc cu sufletul. Dorim ca cititorul să nu fie printre aceşti oameni. Depinde de hotărârea sa!