rascumparare.ro


Decembrie - 2017
DuLuMaMiJo Vi
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Marți, 19 Decembrie

„Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.“
Proverbe 3:6


De ce tocmai astăzi? (2)

Predicatorul bătu la ușă și intră. După ce salută pe tânăra femeie, observă că pe fața ei palidă era așternută o durere profundă. Femeia oferi predicatorului un scaun lângă soba caldă.

Privind copilul, femeia zise: „Vedeți, acest copil s-a născut orb.“ În cuvintele mamei se putea citi un strigăt de durere. Impresionat de cele văzute și auzite, predicatorul nu a mai putut spune niciun cuvânt, decât să plângă împreună cu ea.

Nu poți spune cuvinte de mângâiere în astfel de situații până nu te așezi în situația celui în cauză. Astfel, Funcke a stat liniștit, în rugăciune, până când Dumnezeu a pregătit momentul discuției. Într-un târziu, femeia zise: „Cred că și eu am vină în această situație, căci așa ceva poate veni numai prin părinți. Deja de patru luni mă gândesc zi și noapte cu ce am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, încât am devenit o mamă așa de nenorocită...“ Vocea i se opri în plâns. Când s-a mai liniștit, predicatorul o rugă pe femeie să-l asculte puțin. Astfel îi povesti istoria bărbatului născut orb din Evanghelia după Ioan 9 și cum ucenicii întrebau cine a păcătuit: părinții sau cel născut orb.