rascumparare.ro


Noiembrie - 2018
DuLuMaMiJo Vi
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Vineri, 2 Noiembrie

„Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.“
Romani 1:20


Admirația astronauților

Când în decembrie 1969 o navă cosmică a parcurs pentru prima dată distanța de la pământ la lună, astronauții americani au deschis Biblia la prima pagină și au citit relatarea despre creație. Abia ajunși pe pământ, NASA a primit un demers de protest semnat de 37.000 de persoane. Ei au fost acuzați că au folosit banii contribuabilului pentru propagandă religioasă.

Se înțelege admirația astronauților, când au privit prin lucarnă acest cer dintr-un unghi necunoscut până atunci, acest cer „care spune slava lui Dumnezeu“ și această întindere care „vestește lucrarea mâinilor Lui“. Nu se aud nici vorbe, nici cuvinte, și totuși în liniștea universului, nenumărate sisteme solare se rotesc într-o ordine desăvârșită, divină, dând cinste lui Dumnezeu. De ce să nu aibă omul dreptul să cânte această laudă?

Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?“ (Iov 26:14).

Cititorilor, să recunoaștem puterea veșnică a lui Dumnezeu în creație! Ori încotro ne îndreptăm privirea, vedem lucrarea minunată a creației lui Dumnezeu.