rascumparare.ro


Decembrie - 2017
DuLuMaMiJo Vi
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Sâmbătă, 28 Decembrie

„Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!...“
Marcu 15:32


Dați-ne semne!

„Dați-ne semne și vom crede“, strigă din toate timpurile glasurile necredinței omului. Mântuitorul însă a spus: „Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.“ Astfel de glasuri ale necredinței se ridicau lângă crucea Mântuitorului: Să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem! Și stăteau acolo, dorind să vadă semne. Însă semnul care se petrecea în fața ochilor nu-l vedeau. La fel se poartă oamenii și în zilele noastre, când fac glume pe seama lui Dumnezeu, spunându-se că este așa de bun, încât nu poate să arunce pe oameni în iad. Însă să se întoarcă la Dumnezeu și să creadă în Evanghelie, asta nu doresc. Negreșit, Dumnezeu este bun, El nu dorește să arunce pe niciun om în iad; tocmai de aceea „a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“. Aceasta nu înseamnă că El nu poate să pedepsească. Dimpotrivă! Isus cel răstignit ne este prezentat în fața ochilor noștri ca dovadă de iubire cu care a iubit Dumnezeu lumea; cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare? Iată semnul: trebuie să credem în Mântuitorul! Apoi trebuie să fim bucuroși că Mântuitorul nu S-a dat jos de pe cruce, ci a dus până la capăt lucrarea mântuirii pentru noi toți.