rascumparare.ro


Septembrie - 2018
DuLuMaMiJo Vi
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Luni, 29 Septembrie

„Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. “
Ioan 1:5


Lumina vine de sus

Un domn trebuia să facă un drum lung cu trăsura printr-o pădure deasă. Era noapte, întuneric beznă. Mereu se auzeau zgomote ciudate. Domnului i se părea că vede stafii alergând prin întuneric. Cu toate acestea, vizitiul mâna caii fără teamă.

- Cum vezi dumneata drumul? întrebă domnul.

- Uşor, răspunse vizitiul. Privesc în sus, calea duce ca şi crestele brazilor.

Gândurile noastre, ideile noastre, emoţiile noastre, alegerile noastre, dorinţele noastre, opţiunile noastre sunt influenţate şi modelate de confruntarea minţii noastre cu cea a altora. Mijloacele de comunicare în masă măresc în mod considerabil acest pericol. Tinerii, în special, a căror minte este atât de maleabilă, sunt influenţaţi de presiunea subtilă şi de impactul pe care­l au asupra lor televiziunea, radioul, revistele, ziarele, colegii de clasă, şi nu în ultimul rând părinţii şi profesorii.

Nimeni nu se poate expune acestor contacte fără să rişte contaminarea. Soluţia salvatoare pentru fiecare om în parte este să accepte lumina care vine de sus de la Tatăl luminilor, care doreşte să ne conducă pe calea vieţii prin acceptarea Fiului Său ca Mântuitorul nostru personal.