rascumparare.ro


August - 2018
DuLuMaMiJo Vi
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Sâmbătă, 30 August

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri.“
Evrei 4:12


Atacul

Un predicator din Anglia predicase într-un sat. În drum spre casă a fost atacat seara într-un loc întunecos de un hoț, care i-a pus un pistol la piept și i-a cerut toți banii. Fără împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul și portmoneul și i-a permis hoțului să caute în toate buzunarele. În buzunarul de la pieptul vestonului, hoțul găsi mai multe hârtii, pe care le luă în speranța că sunt hârtii de valoare. Întristat, predicatorul se întoarse acasă.

După un timp a fost vizitat de un bărbat îmbrăcat cumsecade și acesta l-a întrebat dacă el este predicatorul care a fost atacat într-o seară și căruia i-au fost furate mai multe lucruri. Când predicatorul a răspuns afirmativ, bărbatul a spus: „Eu sunt hoțul!“ și a pus pe masă ceasul și portmoneul. „Printre hârtiile furate s-a găsit și o predică despre cuvintele: «Să  nu furi». Am citit-o și ea a devenit sabia care mi-a străpuns sufletul și care m-a urmărit până când am căzut în genunchi și am recunoscut în fața Domnului Isus vina mea și am devenit un om nou. Acum am o slujbă cinstită și îmi câștig astfel existența“, a relatat fostul hoț.

Chiar dacă nu ești un hoț, conform Cuvântului lui Dumnezeu ești un păcătos și trebuie să fii mântuit. Citește Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, pentru a se dovedi viu și lucrător și în viața ta spre mântuirea ta veșnică.