rascumparare.ro


Decembrie - 2017
DuLuMaMiJo Vi
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Miercuri, 6 Decembrie

„Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.“
Ioan 3:20


Tratamentul

Un orb ce ședea și cerșea în piața unui oraș, s-a îmbolnăvit și a fost dus la un spital. După ce l-a consultat și i-a prescris tratamentul, doctorul i-a spus că i se poate face și o operație la ochi pentru a-și recăpăta vederea.

Atunci orbul a răspuns:

- Nu, domnule doctor, nu doresc vederea.

- Dar operația este ușoară și sigură.

- Nu, domnule doctor, nu doresc lumina, căci atât timp cât sunt orb, am o meserie de cerșetor. Dar ce mă fac, dacă îmi pierd această meserie?

Din punct de vedere spiritual, omul căzut sub puterea diavolului este orb față de lucrările lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, un astfel de om urăște lumina care vine de sus. Numai cunoașterea lui Isus ca Mântuitor, care a venit să-l dezrobească pe om de sub puterea diavolului, îi va permite omului să vadă și să iubească lumina. Păcătosul pierdut nu ar putea obține ceva prin el însuși, deoarece el este căzut în mâinile diavolului, stăpânitorul întunericului. Dar dacă omul recunoaște Mântuitorului starea în care se găsește, va primi iertare, vindecare de starea rea, lumină, înțelepciune și putere de a umbla în lumină. Iată tratamentul divin!