rascumparare.ro


Octombrie - 2018
DuLuMaMiJo Vi
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Calendarul „Sămânța bună” 2012 - Editura GBV

Marți, 7 Octombrie

„...Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși.“
1. Timotei 1:15


Chemare

Un maistru dintr-o fabrică auzise deseori Evanghelia, dar nu o primise. Șeful său credincios, care dorea mult ca maistrul să fie mântuit, i-a trimis într-o zi un bilețel pe care scria: „Veniți imediat după încheierea lucrului la mine acasă.“ Seara, când maistrul sună la ușa șefului său, acesta îi deschise el însuși și îl întrebă neprietenos: „Ce doriți? De ce mă deranjați acum după încheierea serviciului?“ – „Domnule F.“, spuse maistrul, „am primit de la dumneavoastră un bilețel prin care îmi cereați să vin la dumneavoastră după încheierea serviciului.“ - „Credeți într-adevăr că dacă ați primit de la mine un bilețel, aveți dreptul să veniți seara la mine și să mă deranjați?“ – „Chiar dumnevoastră m-ați rugat să vin și de aceea cred că am dreptul să fac acest lucru.“ – „Atunci, intrați“, spuse domnul F., „am o altă veste pentru dumneavoastră, pe care doresc să v-o citesc.“ Atunci directorul fabricii îi citi maistrului cuvintele Domnului Isus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28). „Nu doriți să dați acum ascultare acestei vești a Domnului Isus?“ Atunci omul a capitulat, a venit așa cum era la Domnul Isus, a crezut în El, simțind puterea și autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.

Crede acest Cuvânt plin de autoritate al lui Dumnezeu; nu te împotrivi să asculți Cuvântul Creatorului tău!